Şpăgi pentru concediile comisarilor de la Garda Financiară!

Se îngroaşă gluma în cazul comisarilor Sebastian Zeicu şi Alin Doban, pe care procurorii DNA i-au trimis deja în judecată pentru fapte de corupţie.

La primul termen de judecată, Sebastian Zeicu a ales să recunoască în toatalitate faptele reţinute în sarcina sa, a renunţat la orice probă în apărarea sa şi a solicitat să fie judecat după procedura simplificată, ceea ce-i asigură reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. În schimb, colegul său, Alin Doban, a susţinut că e nevinovat şi a încercat să dovedească acest lucru prezentând cum au stat lucrurile din punctul său de vedere în ziua flagrantului.

publicitate online in ziar Express de Banat

Prin afirmaţiile sale, Doban a lăsat să se înţeleagă faptul că e posibil să i se fi cerut şpagă denunţătoarei, numai că singurul vinovat de acest lucru s-ar face colegul său alături de care a fost în control, Sebastian Zeicu. Acesta a sunat-o pe denunţătoare cu o zi înaintea flagrantului, anunţând că vor veni în control. Doban s-a apărat afirmând că nu erau motive pentru patroana respectivă să ofere şpagă, atâta vreme cât firma era în regulă şi nu avea datorii la bugetul de stat. Procurorul DNA a intervenit şi l-a întrebat atunci pe comisar de ce era nevoie de un control la o societate comercială despre care cunoştea faptul că nu are niciun fel de probleme. Mai mult decât atât, a arătat că Doban a făcut contrafilaj în stradă, că a simulat o convorbire telefonică ţinând telefonul la ureche, scopul său fiind de fapt altul, şi anume, să vadă dacă nu cumva el şi Zeicu sunt urmăriţi. Doban a ieşit de două ori din sediul firmei în timpul controlului, a băut apă din maşină şi a supravegheat zona. A avut o surpriză când a revenit în sediul firmei controlate. ,,Eu mă aflam într-o stare foarte proastă. Cu o seară înainte am întrecut măsură. Am ieşit afară, am băut apă din maşină. Când am revenit, domnii de la DNA erau în curte cu colegul meu pus la perete. (…) Aveam nişte bani la mine, dar erau pentru plata unui bilet în vacanţă”, a declarat Doban.

Denunţătoarea a declarat însă că i-a mai mituit pe cei doi şi cu alte ocazii. ,,Contest afirmaţia denunţătoarei potrivit căreia cu ocazia unui control anterior făcut la firma sa am fi pretins şi primit de la aceasta o sumă de bani pentru ca firma să nu aibă probleme în viitor. A asigura spatele unei societăţi comerciale reprezintă ceva extraordinar de greu de realizat, dacă nu chiar imposibil”, a mai declarat Doban, făcând trimitere la faptul că oricare dintre colegii lui de la Garda Financiară ar fi putut nimeri în control la firma respectivă, iar, în plus, acelaşi gen de control îl fac şi angajaţii din Finanţele Publice, care ar fi putut descoperi neregulile.

gif card de energie dacus 1000x100

Într-o discuţie dintre cei doi comisari interceptată de DNA în aceeaşi zi se face referire la suma de 10.000 de lei. ,,Nu se referea la şpagă, ci la cuantumul amenzilor şi datoriilor către stat a firmelor. Întrucât urma să plecăm în concediu şi să primim calificative profesionale care depind în mare măsură şi de sumele pe care reuşeam să le aducem bugetului de stat, era normal să fim interesaţi de acest subiect şi să-l discutăm”, a explicat comisarul Doban. Procurorul DNA este însă de altă părere şi, atunci când s-a pus în discuţie menţinerea inculpaţilor sau nu în arest preventiv, le-a dat acestora o grea lovitură. ,,Există deja în lucru încă un dosar care îi priveşte pe cei doi, pentru aceleaşi infracţiuni, pentru alte societăţi comerciale”, a afirmat reprezentantul Ministerului Public.

Acest lucru a făcut ca nici măcar Zeicu, care a recunoscut tot, să nu mai spere că va fi pus în libertate. ,,Tribunalul Caraş-Severin a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor Zeicu Sebastian şi Doban Remus Alin, trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intellectual, în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită, pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.

Muzeul TM

Comments

  1. Gigi says:

    Degeaba incearca sa se disculpe, toata lumea stie ca in control la o firma vin de obicei aceleasi persoane.Esti sunat inainte, pregatesti spaga si 1-2 ani nu te mai calca.Cat despre bani de concedii si politistii percep taxa de concediu de la clientii barurilor pt a inchide ochii, dar e mai mica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/