Tâlhărie într-un restaurant din Oravița! Hoții au plecat cu aproape 9.000 de lei!

Doi bărbați au sustras aproape 9.000 de lei dintr-un restaurant din Oravița. Bărbații au intrat, spre orele dimineții, în restaurant și au amenințat-o pe una dintre angajatele aflate în local. Polițiștii încă îl caută pe unul dintre tâlhari.

Un restaurant din Oravița s-a ales cu o pagubă de 8.650 de lei, după ce doi bărbați, de 21 și 28 de ani, au plecat cu suma găsită într-o cutie metalică, aflată în interiorul pultului de servire. Cei doi bărbați s-au prezentat la ușa restaurantului duminică dimineață, în jurul orei 4.00, deciși să nu plece până nu consumă băuturi alcoolice. Localul era închis, însă cei doi au văzut-o pe una dintre angajate în interior, așa că au recurs la forță. „Deși localul era închis, cei doi au observat că barmana de serviciu era înăuntru. Pentru că aceasta ar fi refuzat să le deschidă, bănuiţii ar fi forțat ușa de acces, iar sub amenințări cu acte de violență, i-au solicitat să le servească băuturi alcoolice”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.

Profitând de neatenția angajatei, bărbatul de 21 de ani a sustras suma de bani și s-a făcut nevăzut, fiind urmat în scurt timp de celălalt bărbat.

Polițiștii au reușit să îl identifice pe cel care a luat banii și au recuperat 1.050 de lei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, după care magistrații au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin. Oamenii legii încă îl caută pe cel de-al doilea bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/