Tăițelu a cooptat luptătorii în echipa sa. Bătălia devine aprigă!  

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Președintele PNL Reșița, Nelu Popa, își pregătește încă de pe acum „soldații” care îi vor ține spatele la alegerile din 5 iunie, pe lista de consilieri locali. Doi dintre aceștia sunt antrenorul emerit Adrian Dacica și profesorul universitar Alexandru Borza.

Cei doi speră ca din postura de consilieri să poată aduce un suflu nou orașului, să revigoreze mișcarea sportivă și să readucă Reșița pe linia de plutire.

Antrenorul emerit Adrian Dacica a pregătit generații întregi de sportivi, așezând numele municipiului pe harta sportului românesc. „Sper ca alături de domnul Popa să realizăm lucruri frumoase, să revitalizăm sportul și să îl aducem acolo unde a fost înainte. Sunt convins și sper că vom realiza acest lucru!”, a precizat Dacica.

adrian dacica

La rândul său, președintele liberal s-a declarat încântat de „achiziție”. „Mă bucur mult că a venit cu noi în echipă, e reșițean, cunoscut, a punctat foarte mult în sport, a pregătit câteva generații de sportivi care performează bine la nivel național și internațional. Aș vrea să fie consilierul meu, mai mult decât un consilier local, pe latură sportivă”, a afirmat Nelu Popa.

Borza luptă pentru mediu!

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Despre Alexandru Borza, președintele PNL Reșița spune este un om de calitate, care cunoaște Banatul Montan mai bine ca oricine și este un adevărat militant pentru păstrarea intactă a mediului înconjurător.

„Împreună cu Nelu Popa am construit o fabrică la Reșița, pornind de la zero. Am reușit și am hotărât să vin alături de el să încercăm să facem ceva pentru municipiu pentru a-l scoate din situația destul de proastă în care se află (…) Noi, românii, am putea să ne schimbăm mentalitatea, să facem mai multă mișcare. Îmi place foarte mult zona Banatului Montan extins, până în Retezat și Clisura Dunării. Este o zonă care nu a fost atinsă de relele civilizații, să spunem așa. Avem suprafețe de pădure nealterate, sălbatice, pe care le promovez. Militez pe toate planurile pentru protecția naturii. Sper să câștigăm și echipa noastră să facă lucruri bune pentru Reșița”, a precizat Borza.

Acesta este profesor universitar la Reșița, a lucrat la UCMR ca inginer și deține în prezent o afacere prin care promovează mișcarea.

Alexandru Borza

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/