Taica popa, agent de publicitate!

Un agent de publicitate este răsplătit la sfârșit de lună cu un procent de până la 10% din totalul veniturilor pe care le aduce în firmă. Uneori, procentul urcă, în funcție de hărnicia respectivului. Există însă și domenii de activitate în care cei care fac publicitate, mai mult sau mai puțin mascată, se aleg cu praful de pe tobă. Cum ar zice cineva, o fac de amorul artei, cu gândul la cel situat ierarhic deasupra lui.

Cel mai la îndemână exemplu este cel al preoților ce slujesc la o parhoie din Reșița. Într-o bună dimineața, s-au trezit că vlădicu și ai lui de la Episcopie au inaugurat un serviciu de catering, chiar în curtea bisericii. Sala destinată, cândva, întâlnirilor culturale a fost transformată în sală de mese, iar o alta, în bucătărie.

Am mai scris despre isprava vlădicului și a celor ce îl înconjoară cu smerenie și frică de Dumnezeu, însă revin asupra subiectului în urma așa-zisului drept la replică al Biroului de Presă al Episcopiei Caransebeșului. Din start, vreau să le comunic pe această cale celor care și-au conjugat eforturile intelectuale că dacă tăceau, filosofi rămâneau în lumea lor în care se cred mai presus de muritorii de rând. Pe de altă parte mă așteptam la o astfel de reacție (stupidă) și asta pentru că le lipsește umorul. Cred că nici la agapele frățești, când se spun bancuri cu popi, nu sunt în stare să le digere. N-au simțul ăsta și gata. Nu poți să le ceri ce nu au. Pe de altă parte, refuz să cred că s-au supărat, să nu spun ca cine, pe un gen literar, pamflet, des întâlnit în gazetărie. Dacă au făcut-o, e treaba lor. Atâta pot, atâta fac. Sigur, înaltele fețe bisericești de la Episcopie, posesoare de Skoda Octavia Superb 4X4 și alte mașini de zeci de mii de euro (la Dacie li se apleacă), s-ar fi așteptat să fie periate ca la televiziunea de casă, Trinitas. N-a fost să fie. Poate altădată!

Revenim la taica popa, agent de publicitate, trebuie menționat că fără voia lui, acesta i-a îndemnat pe enoriași să servească ciorbița, ciolanul și coliva de la S.C. BANATUL DE MUNTE EPCATERING S.R.L., unde, pe lângă faptul că sunt gustoase, bucatele sunt sființite de preoții care slujesc în parohie. „Suntem chemați să îi hrănim pe cei flămânzi, căci numai așa vom putea intra în Împărăția lui Dumnezeu”, ar fi grăit la inaugurare o față bisericoasă. Adică, cu 22 de lei porția, dacă aceasta este livrată la domiciliu, și 20 de lei la sediul bisericii, pardon, al firmei de catering, acolo unde cultura spirituală s-a transformat în bucate tradiționale românești. Dacă acțiunea se va dovedi o reușită, atunci îi așteptăm în toamnă pe cei de la Episcopie să lanseze pe piață serviciul „murături pentru iarnă”, spre binele celor nevoiași. Și ca să nu mai existe discuții, cu toții trebuie să știe că acest editorial este un pamflet care face bine sufletului și burților hămesite.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/