Dominic Fritz a declarat, la depunerea candidaturilor USR Timiș pentru parlamentare, că alegerea oamenilor de pe listă reflectă vocația europeană a partidului, în timp ce...
„New trends in welding sector” va avea loc pe 8 noiembrie, la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara, între orele 9 și 10. Evenimentul se...
Ținta PSD Timiș, spun liderii organizației, este să obțină primul loc în județ, la alegerile din 1 decembrie. Sorin Grindeanu deschide lista PSD Timiș la...
Inițiativele vor sprijini, în total, aproximativ 1.800 de angajați în dezvoltarea competențelor necesare adaptării la cerințele pieței muncii și pentru a face față provocărilor economice...
Intitulată „wAll of us”, pictura murală a fost realizată de artistul timișorean Andrei Drăgan, alături de o echipă de artiști locali. Acesta poate fi admirată...
Reprezentanții Forța Dreptei îi bat obrazul lui Alin Nica, președintele încă în funcție al CJ Timiș, după ce acesta și-a anunțat susținerea pentru Mircea Geoană...
Ajungă la cea de-a cincea ediție, Caravana ROD continuă să ducă cultura direct în inima cartierelor din Timișoara. Pentru trei zile, locuitorii de pe strada...
Biletele pentru cele două reprezentații de la Timișoara ale spectacolului „The Infamous Ramirez Hoffman” vor putea fi achiziționate începând de sâmbătă, 12 octombrie, ora 11. ...
Din 12 octombrie, circulația pe linia Expres 8 va fi reluată în zona în care s-au desfășurat lucrările de modernizare la magistrala de apă DN...
Rotary Club Timișoara Cetate dotează Ambulatoriul pentru sportivi cu echipamente medicale de strictă necesitate și mobilier. Ambulatoriul pentru sportivi din Timișoara este singurul din vestul...
În 12 octombrie, de la ora 14, în Piața Unirii din Timișoara vor fi din nou aliniate automobilele de epocă. Timișorenii sunt invitați să le...
Hexing Europe, unul dintre cei mai importanți producători de smart metering la nivel global, a inaugurat oficial, joi, fabrica de contoare inteligente de la Giarmata,...
Zeci de IT-iști din Timișoara s-au adunat, miercuri, în Piața Operei ca să protesteze față de abuzurile la care sunt supuși angajați din sistem la...
În Timișoara, luna octombrie aduce cinci evenimente importante pentru conștientizarea sănătății mintale și a sprijinului pentru părinții care au suferit pierderi devastatoare. Expoziția „Prezența Absenței”...
Părintele Dumitru Vana a fost unul dintre cei mai iubiți preoți din comunitate, cunoscut pentru predicile sale pline de har și înțelepciune. Părintele Dumitru Vana...
Aleșii în funcție ai județului Timiș au aprobat, marți, cinci hotărâri prin care solicită transferul taberelor Poieni Sat, Poieni Strâmbu, Herneacova, Chevereșu Mare și Bogda din...
Alianța Organizațiilor Studențești din Timișoara își propune să reprezinte interesele comune ale studenților de la cele patru universități de stat din Timișoara. 24 de reprezentanți...
Marilen Pirtea a făcut public, luni, primul proiect în calitate de președinte interimar la PNL Timișoara, respectiv aducerea în partid a 10 dascăli de la...
Fostul liberal este încă membru Forța Dreptei, partid care i-a susținut candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș. Alin Nica a făcut anunțul cu privire la...
Marilen Pirtea a încercat să explice jurnaliștilor, în prima conferință de presă susținută în calitate de președinte interimar al PNL Timișoara, cum va face campanie...
Accidentul s-a petrecut luni dimineață pe strada Principală din localitatea Tomnatic, județul Timiș. Accidentul a avut loc în jurul orei 6.30 dimineața. Polițiștii din Sânnicolau Mare...
Muzeul Național al Banatului din Timișoara găzduiește, în perioada octombrie-noiembrie, expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”. Evenimentul explorează schimbările culturale și sociale ale perioadei...
Noua ediție a „Career Days” va fi organizată de Universitatea de Vest din Timișoara între 8 și 9 octombrie, în spațiile centrale din sediul principal...
Vizita a avut loc în 2 septembrie, la sediul Ambasadei Canadei în România. La întrevederea cu E.S. Gavin Robb Buchan, ambasadorul Canadei în România, au...
Primarul Timișoarei a reacționat dur după ce judecătorii Curții Constituționale au admis, cu majoritate de voturi, două contestații cu privire la candidatura Dianei Șoșoacă la...
Președintele AUR, George Simion, a prezentat, sâmbătă, în județul Vaslui, planul de măsuri pentru domeniul agricol. Evenimentul a avut loc la ferma pomicolă și vegetală...
La 1 noiembrie, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș găzduiește cea de-a 31-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul firmelor din județul...
La Timișoara s-a deschis Târgul Meșterilor Populari, la Muzeul Satului Bănățean. Este a 24-a ediție a evenimentului care aduce în fața publicului meșteșugurile tradiționale din toate...
Centrul de Cultură și Artă al Timișului organizează, în 15 și 16 octombrie, de la ora 18.30, a 11-a ediție a Festivalului Național de Folclor...
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara are loc între 23 și 25 octombrie, găzduit, la fel ca până acum, de Palatul Baroc din Piața...
Consilierul județean Raul Olajos a declarat că este deschis noilor oportunități, după demisia din REPER, partidul fondat de Dacian Cioloș. „Nu se știe niciodată ce...
Listele de candidați pentru alegerile parlamentare au fost validate joi de Consiliul Politic Județean al PSD Timiș. La Camera Deputaților, lista este deschisă de ministrul...