Tabugan: „Cât va exista România, va exista şi UNPR!”

untitled design set 970x90 px

Preşedintele Valeriu Steriu, venit la Reşiţa să lanseze candidaţii UNPR la alegerile locale din această vară, s-a remarcat prin tăcere! Deputatul Tabugan, în schimb, strânge pădurarii ca să meargă din ușă-n ușă!

Un discurs extrem de simplu, scurt şi fără „vână” politică, aşa poate fi rezumat cuvântul de salut al lui Valeriu Steriu, într-o sală plină, dar mică, căci UNPR a ales să folosească sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Spre deosebire de PMP, care l-a urcat pe Traian Băsescu chiar pe scena sălii de spectacole. Au lipsit discursurile providenţiale, cu care UNPR şi Tabugan ne obişnuiseră. Nu au absentat în schimb inginerii sau brigadierii silvici dintre candidaţi! Ba chiar şi câţiva foşti ofiţeri de poliţie!

Discursul preşedintelui Tabugan a mai ridicat decibelii în difuzoare, deputatul amintind celor prezenți că nu vor putea câştiga decât mergând din uşă în uşă, aşa cum el însuşi i-a învăţat. Tabugan e optimist și spune că UNPR va deveni a treia forţă politică a judeţului, că va lua ce este mai bun, atât la Consiliul Judeţean, cât şi la consiliile locale.

Discursul doctorului Gheorghe Jenar a fost singurul care n-a amintit de divinitate, planuri ori alte fantasme, ci a fost o prezentare a programului său pentru Reşiţa, în şapte puncte, cu accent pe şcoală, sănătate, investitori, locuri de muncă şi protecţie socială!

Deputatul Valentin Blănariu, prezent chiar lângă preşedinte, nu a scos o vorbă, probabil încă încurcat de dezertarea coechipierului Voina, iar senatorul Simion Purec, aşa cum îi este stilul, a mai încercat să descreţească frunţile şi să alunge emoţiile, demonstrând încă o dată că la Senat încă se mai spun bancuri faine…

Cât priveşte partidul, preşedintele a spus că nu are un obiectiv clar, dar că UNPR ţintește undeva spre 7 procente la nivel naţional.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/