
Peste 30 de copii din comuna Teregova au beneficiat și în acest an de bine-cunoscutul proiect „Tabăra din inima satului”, derulat de Episcopia Caransebeșului și Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, în parteneriat cu Primăria Teregova.
32 de copii și 15 voluntari au participat timp de cinci zile, în perioada 1-5 iulie, la cea de-a treia ediție a „Taberei din inima satului” de la Teregova. În tot acest timp, beneficiarii, copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, au participat la activitățile specifice conceptului TDIS, respectiv: ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, lucru în echipă și comunicare, jocuri, concursuri și seri tematice, ateliere artistice. De asemenea, copiii au participat și la un program de formare duhovnicească. Proiectul este derulat pentru al treilea an la Teregova, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local.
„Așa cum am făcut-o și până acum, ne-am implicat și de această dată și am sprijinit cu tot ce a fost nevoie acest proiect. Am avut, în total, 32 de copii din cadrul comunității și 15 voluntari. Tabăra a avut loc la începutul lunii iulie, iar noi, ca unitate administrativ-teritorială, ne-am implicat în asigurarea mesei pentru copii și voluntari, punând, de asemenea, la dispoziția voluntarilor și formatorilor și locuri de cazare. Am dorit să continuăm tradiția acestei tabere pentru că am constatat că, de fiecare dată, copiii au participat cu plăcere la activități împreună cu cadrele didactice și au ieșit niște activități foarte frumoase.”, ne-a mărturisit primarul comunei Teregova, Maria Damian.
Acesta nu este însă singurul proiect pe care Primăria Teregova îl derulează în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului. Din 2017, la Teregova se derulează un program adresat copiilor din comunitate, proveniți din familii cu venituri modeste.
„Noi avem un fel de cantină socială în localitate, unde 16 copii beneficiază de o masă caldă. Practic este un proiect ce are în vedere prevenirea abandonului școlar, pe care l-am implementat împreună cu Episcopia Caransebeșului și Biserica din Teregova. Este activ din 2017 și vă mărturisesc că mulți dintre beneficiarii proiectului frecventează cursurile pentru a beneficia de această masă caldă.”, a mai precizat primarul comunei Teregova.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Strategul lui Dominic Fritz, fost coleg de școală cu președintele Nicușor Dan, mai urcă un pas în ierarhia USR. Sorin Șipoș este, din această sesiune parlamentară, liderul senatorilor USR. ...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Raluca Pantea |
02 February 2026
UMF Timișoara cumpără clădirea ASCAR cu 1,3 mil. euro. Clinica rămâne chiriașă
Roxana Bălan |
02 February 2026
Trei cuțite găsite asupra unui elev de liceu, în timpul orelor, la Oțelu Roșu
Raluca Pantea |
02 February 2026
PNL Timiș contestă atribuirea fostei florării din centrul Timișoarei către ONG-ul din Cerneteaz
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

