Suvenirurile se pot vinde și în chioșcurile din Timișoara

piata victoriei

Primăria Timișoara a modificat regulamentul de comerț stradal. Astfel, suvenirurile se vor putea vinde și în chioșcuri.

Primăria Timișoara a modificat, în această săptămână, regulamentul de comerț stradal. Asta cu scopul de a se permite comercializarea de suveniruri cu Timișoara, precum și de produse culturale în chioșcurile instalate pe domeniul public.

Sunt incluse aici produse promoționale inclusiv artizanat și produse tradiționale de mici dimensiuni, produse culturale de tip hartă, magneți, suveniruri specifice activității de turism care ilustrează clădiri, parcuri din municipiul Timișoara și România, articole de mici dimensiuni, create de artiști plastici și alte produse similare”, a informat instituția.

De asemenea, regulamentul modificat prevede ca vehiculele special amenajate pentru comerț să își desfășoare activitatea în parcuri sau în zone pietonale – cu excepția piețelor centrale. Astfel, rulotele mobile, remorcile speciale, tricicletele, bicicletele, cargobike-urile, vehiculele autopropulsate nu vor mai ocupa spațiul public din Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Victoriei, precum și din alte piețe centrale, pentru a-și desfășura activitatea.

Modificările au fost aprobate în ultima ședință în plen a Consiliului Local Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/