FOTO. Profesorii din Timiș, la protest în fața Prefecturii

protest profesori timisoara (7)

Profesorii din mediul preuniversitar din Timiș au protestat, joi, în fața Prefecturii. Dascălii cer salarii mai mari, sporuri și plata orelor suplimentare.

Câteva zeci  de persoane s-au adunat în fața Palatului Administrativ din Timișoara, care găzduiește Prefectura Timiș. Nu doar lefurile îi nemulțumesc pe profesori, dar și inflația și prețurile mari.

Oamenii au venit cu pancarte cu mesaje precum: „Vrem salarii decente”, „Opriți creșterea prețurilor” sau „Majorați salariile”.

protest profesori timisoara (5)

Sindicaliștii din Învățământ au transmis câteva cerințe: „adoptarea actelor normative pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar; aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor drepturi;  în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate; instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației; plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”.

protest profesori timisoara (3) protest profesori timisoara (4) protest profesori timisoara (8)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/