FOTO. Sute de palestinieni, adunați în Piața Victoriei din Timișoara. Manifestul, împotriva violenței din Fâșia Gaza

Palestinienii din Timișoara, dar și egipteni, sirieni și marocani au ieșit, vineri după-amiaza în centrul Timișoarei ca să manifesteze împotriva violențelor care au avut loc zilele trecute în Orientul Mijlociu. 

Oamenii au ieșit cu steaguri, pancarte cu mesaje pro-Palestina și au scandat lozinci pacifiste. Manifestația a fost împotriva atacurilor israeliene din Fâşia Gaza, împotriva atacurilor de la moscheea din Ierusalim şi împotriva evacuării cu forţa a populaţiei din cartierul Garlah.

„Susţinem civilii care au suferit în acest conflict şi cerem comunităţilor internaţionale să oprească evacuările forţate ale palestinienilor din casele lor. Cisiordania şi Ierusalimul de Est este considerat un teritoriu ocupat şi, conform legislaţiei internaţionale, pe acest teritoriu este interzisă evacuarea unei populaţii. Vrem ca poporul nostru să trăiască în pace cu toată lumea. Eu sunt palestinian din Fâşia Gaza, mai am acolo o soră şi un frate. Fâşia Gaza suferă de un embargo de aproximativ 13 ani, există o restricţie de călătorie. Implicarea civilor într-un război nu este corectă, indiferent de poziţia politică.”, a spus Abu Nabil.

„Noi am ieşit pentru libertate şi dreptate. Ne-am săturat de războaie. Vrem să fie pace. Nimeni nu doreşte ca oamenii nevinovaţi să moară. Am venit aici pentru a transmite acest mesaj: că dorim pace.”, a spus Alim Sawfan, imamul moscheii din Timişoara.

„Am venit să manifestăm pentru a demonstra că acest război nu a fost unul just. Întotdeauna pledăm pentru pace. E o perioadă foarte dificilă, dar ne bucurăm că s-a ajuns la un acord de pace între palestinieni şi Israel. E un lucru bun pe care îl salutăm.”, a declarat și Ziad Al Massalmeh, preşedintele Asociaţiei Siria Liberă.

În Timișoara locuiesc aproximativ 400 de palestinieni, mulți dintre ei stabilindu-se în vestul țării înainte de 1989. La manifestație au participat și foarte mulți tineri, studenți în Timișoara, chiar și copii. Comunități importante de palestinieni mai există în România în București, Cluj-Napoca și Iași.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/