Sute de angajaţi din Regiunea de Vest, calificaţi printr-un nou proiect al CCIA Timiş

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Conferinţa de lansare a Proiectului „Resurse umane competitive pentru adaptarea la SNCDI în Regiunea de Vest” a avut loc astăzi la Centrul de Afaceri al CCIA Timiş. 

În Regiunea Vest există o nevoie acută de resursă umană pregătită. Asta încearcă să se ofere firmelor în cadrul acestui proiect. Angajaţi care să poată face faţă solicitărilor postului pe care îl ocupă. Practic, prin intermediul acestui proiect cu finanţare europeană vor fi calificaţi 326 de angajaţi din cadrul firmelor din Regiunea Vest şi 40 de firme vor fi consiliate pentru a pregăti angajaţii.

Programul european are ca scop şi rezolvarea problemei stabilizării forţei de muncă, pentru că până anul trecut au fost aduşi muncitori din judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Argeş, iar pentru construcţii din Maramureş, Satu Mare şi din zona Moldovei. Mai mult, au fost aduşi oameni şi din zone îndepărtate ale mapamondului precum Vietnam, Nepal sau Bangladesh. Tocmai de aceea acest proiect este de o importanţă covârşitoare.

,,Noi, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, considerăm că prin lansarea acestui proiect se va realiza şi o stabilizare serioasă a forţei de muncă, pentru că proiectul va pregăti, va recalifica 326 de persoane, 40 de firme vor fi consiliate pentru a repregăti profesional angajaţii şi este foarte binevenit pe piaţa muncii din judeţul Timiş. Spun aceste lucruri pentru că şi în momentul de faţă Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş se confruntă cu o criză majoră de lipsă de forţă de muncă şi ştiţi bine că facem eforturi deosebite să aducem muncitori din Vietnam, Srilanka, Bangladesh, Nepal, Serbia şi Republica Moldova. Vă pot informa că anul trecut am adus ca forţă de muncă aproape 2.000 de persoane din aceste ţări şi fenomenul neplăcut cu care ne confruntăm este că judeţul Timiş a devenit un fel de rampă de lansare a plasării forţei de muncă în străinătate”, a declarat Pavel Kasai, inspector-şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş.

Valoarea totală a proiectului este de peste trei milioane de lei. Proiectul are o durată de 18 luni, din 19 decembrie 2019 până în 18 iunie 2021.

,,În cadrul proiectului ne interesează să dezvoltăm de fapt birouri sau departamente de educaţie, de instruire în interiorul firmelor. Până când ajung firmele să cumpere cursuri pe diverse teme, e mai uşor să-şi folosească resursa proprie. Atunci vom avea nişte cursuri de maestru instructor şi respectiv lector. Asta înseamnă că au la îndemână persoanele care pot să instruiască oricând noii angajaţi sau angajaţii existenţi să-i mute de pe o calificare pe alta sau să-i specializeze. Cam asta ar fi partea mai creativă. Restul sunt cursuri normale care se susţin în funcţie de nevoile identificate la momentul scrierii proiectului, care a însemnat sfârşitul anului 2018”, a precizat Camelia Mocan, reprezentant Expert Consulting SRL.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Proiectul este unul care susţine dezvoltarea resurselor umane. Este un obiectiv pe care Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi l-a asumat de mai bine de 5 ani.

,,Prioritar în cadrul proiectelor noastre cu finanţare europeană este să suţinem dezvoltarea resurselor umane din regiunea Vest. Acesta este tot un astfel de proiect finanţat prin Proiectul Operaţional Capital Uman şi finanţează dezvoltarea profesională a angajaţilor din cadrul IMM-urilor din Regiunea Vest care desfăşoară activităţi ce se regăsesc în strategia naţională de competitivitate”, a menţionat Daiana Buzatu, manager proiect.

IMM-urile nu au fost încă selectate. Selecţia lor va începe în luna mai. Va exista o întâlnire cu mai multe IMM-uri din Regiunea Vest. Primele acţiuni vor fi de promovare şi de informare atât pentru angajaţi, cât şi pentru IMM-uri despre posibilităţile oferite de proiect şi în măsura în care acestea sunt interesate vor participa la întâlnirile de grup pentru acest lucru.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş este lider de proiect, iar parteneri sunt Universitatea Politehnica Timişoara şi S. C. Expert Consulting SRL.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/