Suspendarea președintelui României. Ce spune legea?

iohannis
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Reprezentanții AUR au anunțat că au demarat procedurile pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Deocamdată, ei i-au invitat pe parlamentarii tuturor formațiunilor să li se alăture, iar în țară, fiecare filială strânge semnături.  

„Constituția a fost încălcată de Klaus Iohannis adesea”, și-au motivat reprezentanții AUR, cei din Timiș, demersul pe care l-au demarat pentru strângerea de semnături.

Legea fundamentală spune însă că această suspendare poate veni doar dacă este dovedită săvârșirea unor fapte grave de încălcare a Constituției. În avizul consultativ din 2007, privind propunerea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu, judecătorii CCR au definit aceste „fapte grave de natura a încălca prevederile constituționale”

Potrivit judecătorilor constituționali, „(…) pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constițutiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care președintele României ar împiedica funcționarea autorităților publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile și libertățile cetățenilor, ar tulbura ordinea constituțională ori ar urmări schimbarea ordinii constituționale sau alte fapte de aceeași natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare.”

Constituția spune că președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul majorității parlamentarilor, după consultarea Curții Constituționale. Potrivit art. 95, președintele poate da explicații cu privire la faptele ce i se impută. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.

Pe de altă parte, în Legea 47/1992 se arată că procedura de suspendare a președintelui ajunge de 3 ori la Curtea Constituțională: pentru aviz consultativ (înainte de a se da votul asupra suspendării din funcție, în Parlament), pentru „constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României”, dacă președintele a fost suspendat de Parlament și, în ultimul caz, pentru confirmarea rezultatelor referendumului – CCR veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele.

1000x100 (4)

În caz de suspendare a președintelui, mandatul său prezidențial se întrerupe până la validarea rezultatului referendumului de către CCR.

Traian Băsescu, suspendat de două ori de Parlament, niciodată demis din funcție

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost suspendat din funcție de două ori. Prima dată în 2007, în urma unui conflict avut cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Suspendare a fost inițiată de PSD. Cu 322 de voturi, suspendarea a fost votată de Parlament în 19 aprilie 2007. La referendumul de demitere, aproape 75% dintre cei care au votat s-au pronunțat împotriva demiterii.

A doua suspendare a fost votată de Parlament în 6 iunie 2012, cu 356 de voturi „pentru”. Procedura a fost inițiată de USL. Aproape 80% dintre votanți au votat „pentru” demitere, însă referendumul din 29 iulie 2012 a fost invalidat de judecătorii constituționali, după un scandal legat de  numărul românilor prezenți pe listele electorale permanente. Astfel, CCR a invalidat consultarea, după ce a constatat că la vot s-au prezentat sub 50% din numărul total al alegătorilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/