Peste 70% dintre IMM solicită suspendarea plății contribuțiilor sociale pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia, conform unui sondaj realizat de CNIPMMR.
Suspendarea ratelor și dobânzilor bancare şi/sau societăţi de leasing pe o perioadă de 6 luni pentru firmele și angajații afectați de criza Covid-19 este propusă de 64.90%, iar suspendarea plații impozitului pe cifra de afaceri pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia de 54%. Urmează suspendarea plații TVA-ului datorat, pe perioada stării de urgență și până la 3 luni de la data încetării acesteia (52.10%); transformarea șomajului tehnic într-o măsură activă de ocupare, munca flexibilă, care să presupună că deși statul susține 75% din salariu, angajatul merge la lucru în mod flexibil pentru a menține activitatea economică a companiei și societății (50.30%); statul trebuie să facă investiții majore (minim 100 miliarde lei) în economie (47.60%); subvenționarea utilităților pentru angajații aflați în șomaj tehnic și familiile lor (44.40%); extinderea perioadei de implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene dincolo de perioada maximă prevazută inițial (40.50%).
Sondajul a fost derulat în perioada 22.03.2020 – 24.03.2020 și a intervievat un număr de 6.120 antreprenori, care au fost în proporţie de 62,9% microîntreprinderi, 20,2% întreprinderi mici, 11,1% întreprinderi mijlocii și 5,8% alte forme de organizare.
Întrebați cum au fost afectați de deciziile autorităților în lupta cu COVID-19 (răspunsuri multiple), 64.3% dintre antreprenori au precizat că li s-au redus veniturile. Celelalte efecte negative pe care antreprenorii le-au resimțit au fost: reducerea activității (50%), suspendarea activității (39,1%), diminuarea producției (16,4%), diminuarea numărului salariaților (11,7%).
Antreprenorii s-au arătat deschiși în a apela la măsurile economice adoptate de Guvern, 63,3% dintre respondenții chestionarului răspunzând pozitiv. 36,7% dintre aceștia au precizat că nu vor apela la nicio măsură adoptată de Guvern.
La întrebarea „În ce măsură vă ajută măsurile economice și sociale adoptate de Guvern?”, 34,4% dintre ei au precizat că nu îi ajută deloc măsurile, 30,5% au precizat că îi ajută în mică măsură, în timp ce 26,2% nu pot cuantifica impactul acestora în cadrul societății lor. Doar 9% dintre respondenți au precizat că măsurile economice adoptate de Guvern îi ajută în mare măsură.
Astfel, principalele măsuri ce vor fi aplicate în cadrul societăților (răspunsuri multiple), se numără: amânarea plății obligațiilor fiscale scadente pe perioada menținerii stării de urgență și încă 30 de zile de la data încetării acesteia (74%); solicitarea indemnizației de 75% din salariu de bază pentru salariații ale căror contracte de muncă au fost suspendate pe perioadă menținerii stării de urgență (46.60%); solicitarea certificatului de urgență pentru suspendarea unor obligații contractuale (33.90%); solicitarea unui credit în baza programului IMM Invest Romania cu dobândă subvenționată de către stat (25.60%).