Autoritățile se mobilizează pentru susținerea persoanelor cu probleme, pentru a rămâne la domiciliu

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Autoritățile locale din Caransebeș au luat exemplul grupului de inițiativă din Oțelu Roșu și ajută persoanele peste 65 de ani care sunt obligate să rămână în case. Pentru alimente și medicamente caransebeșenii pot suna Direcția pentru Asistență Socială din cadrul Primăriei Caransebeș, telefon 0255-512022.

Dacă sunteți în vârstă de peste 65 de ani, locuiți în Caransebeș și nu are cine să vă facă cumpărăturile sau să vă cumpere medicamente, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Caransebeș vă stă la dispoziție, de luni până vineri, pentru a vă ajuta. Solicitările dumneavoastră se pot face zilnic, de luni până vineri, la numărul de telefon 0255-512022. Dacă solicitările dumneavoastră se fac între orele 8.00-12.00, vor fi onorate în aceeași zi. Dacă solicitările dumneavoastră se fac după ora 12, atunci vor fi onorate în ziua următoare”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Caransebeș.

Și Primăria Băile Herculane asigură sprijin persoanelor de peste 65 de ani fără susținători sau altă formă de ajutor. Persoanele se pot adresa Primăriei Băile Herculane la numărul de tel. 0255/560439 tasta 8.

STPT job 1000x200

Singurul oraș care s-a mișcat foarte repede pentru a-și ajuta semenii și care a constituit de acum o săptămână un grup de voluntari este Oțelu Roșu. Alin Bărcan, unul dintre coordonatorii grupului ne-a explicat cum funcționează toată această acțiune:

Noi ne-am constituit imediat la îndemnul primarului Luca Mălăiescu, suntem 48 de membri activi și 1200 în total, suntem împărțiți pe 5 echipe și lucrăm pentru cetățeni cu rândul pentru a nu fi expuși prea mult timp. Avem persoane care apelează la noi pentru cumpărarea de alimente, cele de bază în special, de medicamente și cele necesare pentru sugari (scutece, șervețele umede, etc.) Noi am găsit înțelegere la câteva magazine și doar sunăm, după ce avem lista completă și reprezentanții acestor magazine deja pregătesc produsele în plase, cu bonul de casă în interior, iar noi ca să păstrăm distanța socială, mergem cu mașina și le ridicăm după care le distribuim celor care au apelat la noi”, ne-a precizat Alin Bărcan.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/