Creditele se ieftinesc, scad ratele la bănci!

ROBOR la 3 luni, indicele în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, a scăzut astăzi la 2,60%, de la 2,62%, în ziua precedentă, ca urmare a ieftinirii creditelor de către Banca Naţională a României.

Totodată, ROBOR la 6 luni a scăzut miercuri într-un ritm similar, la 2,67% de la 2,69% marţi, după ce luni a scăzut la 2,70% de la 3,30%.

BNR a decis vineri să reducă cu 100 de puncte de bază facilitatea de creditare Lombard de la 3,50% la 2,50%, iar ROBOR este aşteptat să scadă treptat în perioada următoare sub nivelul de 2,50%.

Ratele ROBOR au crescut semnificativ, în salturi, în ultimele două săptămâni, pe fondul accentuării turbulenţelor din pieţele financiare internaţionale, urcând în cazul ROBOR la 3 luni la 3,24% în data de joi, 19 martie, de la 2,86% în data de joi, 12 martie.

ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, precum şi dobânzile la creditele ipotecare. Creditele în lei cu dobândă variabilă, acordate înainte de luna mai 2019, sunt dependente de variaţia indicelui ROBOR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/