Autoritățile l-au depistat pe cel care ar fi comis crima din zona Gării de Nord din Timișoara. Bărbatul este tot afgan, precum victima. El este dat în urmărire.
Reprezentanții Parchetului pe de lângă Tribunalul Timiș spun că bărbatul de origine afgană care ar fi comis crima din zona Gării de Nord l-a înjunghiat pe migrant cu un cuțit.
„În cursul după-amiezii de 19 aprilie 2021 (…) inculpatul A.F., cetățean afgan, în timp ce se deplasa alături de alți trei migranți afgani, pe bulevardul Republicii din Timișoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuțit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital. În prealabil, în același context, inculpatul A.F. ar fi aplicat o lovitură de cuțit și unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N., lovitură soldată cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia, în vederea acordării de îngrijiri medicale.”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Polițiștii timișeni au făcut publică fotografia bărbatului în vârstă de 27 de ani, dat în urmărire.
„Cu acordul procurorului de caz vă facem cunoscută imaginea autorului, un bărbat de origine afgană, în vârstă de 27 de ani, în vederea identificării lui. Facem apel la cetățeni, ca oricine recunoaște această persoană din fotografie sau poate oferi informații cu privire la aceasta, să apeleze de îndată Serviciul de Urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie. De asemenea, vă recomandăm ca la întâlnirea în spațiul public a acestui bărbat, să păstrați distanța și să evitați orice interacțiune cu acesta!”, transmite IPJ Timiș.
Vă reamintim că în zona Gării de Nord, polițiștii au anunțat că au impus măsuri suplimentare de siguranță, iar în ultimele zile au fost ridicați de pe stradă toți migranții depistați de autorități.