Superofertă! Hotelul Traian din Băile Herculane se vinde la jumătate de preț!

hotel traian herculane (1)

Statul român continuă să-și bată joc, să-și manifeste dezinteresul total față de bijuteriile arhitectonice din stațiunea de pe Valea Cernei, cândva perla turismului balnear românesc!

Vândute pe nimic, amanetate la bănci sau chiar la clanuri interlope. În paragină, unele pe punctul de a se prăbuși. Sub sechestru DIICOT după ce au făcut obiectul unor tranzacții penale. Cam în aceste condiții se prezintă astăzi cele mai multe clădiri istorice din Băile Herculane. Clădiri de o frumusețe rară odinioară și la fel de spectaculoase și astăzi dacă n-ar fi fost atât de afectate de nepăsare. Câteva dintre ele au șansa de a fi salvate. Statul român nu manifestă însă niciun interes în acest sens. Ministerul Culturii, Direcția Județeană de Cultură sau Consiliul Județean Caraș-Severin nici măcar nu caută vreo soluție să le salveze din mâinile samsarilor sau a celor care n-au posibilități financiare. Și asta în condițiile în care Romeo Dunca a promis că va dezvolta în primul rând turismul în Banatul Montan! Deocamdată e ocupat cu Muntele Mic, milenara stațiune de pe Cerna să mai aștepte.

hotel traian herculane (3)

Zilele trecute, spre exemplu, Romeo Dunca a avut pe masă oferta de a cumpăra la jumătate de preț Hotelul Traian din centrul istoric al stațiunii. Nu el, ci Consiliul Județean. Monumentul istoric clasificat în grupa de importanță A, aflat în proprietatea SC Hotel Dacia SRL, în insolvență, are o valoarea de vânzare minimă de aproape 1,3 milioane euro, fără TVA. Adică 50 la sută din prețul inițial de pornire al licitației, care a fost de 2,6 milioane euro. La propunerea președintelui Dunca, consilierii județeni s-au exprimat pentru neexercitarea dreptului de preemțiune la vânzare. Primăria Băile Herculane nu are banii necesari, astfel că singura șansă e vreun privat.

Hotelul Traian a fost construit în perioada împăratului Franz Joseph al Imperiului Austro-Ungar. A fost denumit inițial Rudolf, după numele unicului fiu al lui Franz Joseph. După Primul Război Mondial, a fost cedat României și a primit numele de Hotel Carol, continuând să fie folosit până la închiderea din 2005, din cauza degradării.

Hotelul Traian are 74 de camere, un teren de circa 1.900 mp și o clădire cu un regim de înălțime de S+P+2E+M și suprafață de 1.800 mp ce se continuă printr-o terasă către clădirea Cazinoului.

hotel traian herculane (2)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/