Supă anti-risipă, produse artizanale și concerte, la Timișoara

festivalul la pas la timisoara
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Supă anti-risipă, produse artizanale, dezbateri vitale și concerte – toate le găsiți la Festivalul La Pas, organizat în Timișoara.

Festival de gastronomie artizanală face parte din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și va avea loc în perioada 13 – 15 octombrie, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” Timișoara.

Bunătăți din satele multietnice ale Banatului, din inima Transilvaniei și nu numai, produse artizanale, de la mici producători, structuri de economie socială (SES) și ferme de familie vor fi prezentate și vor putea fi degustate în Festivalul LA PAS de la Timișoara.

„Vă invităm totodată să gustați din supa anti-risipă – în cadrul festivalului vom găti pe ritm de muzică o supă din legume salvate de prin piețe și magazine, vom pregăti, în alte ateliere dedicate, un desert din biscuiții și laptele care nu s-au consumat în școli, precum și borcane anti-risipă, cu condimente, acțiuni menite să atragă atenția asupra dimensiunii risipei alimentare”, transmit organizatorii.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

În 13 octombrie va concerta Amalia Gaiță, E-an-na și Luna Amară, în 14 octombrie urcă pe scenă iarba Fiarelor, Kide și Bucium, iar în 15 octombrie Sonatic, Delta Pe Obraz și Partizan.

 

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/