Suntem în scenariul 3. Ce măsuri recomandă medicul Adrian Bădescu, directorul Clinicilor Medici’s din Timişoara?

untitled design set 970x90 px

Care sunt măsurile care intră în vigoare din momentul declanşării scenariului 3? În primul rând distanţarea socială şi limitarea contactului între persoane. Apoi limitarea activităţilor colective de orice natură, raportarea călătoriilor, adică istoricul simplificat al călătoriilor, implementarea de puncte medicale avansate în unităţile medicale şi nu în ultimul rând aplicarea planului de pregătire pentru pandemie.

Pentru o înţelegere mai corectă a celor trei scenarii, acestea sunt în strânsă corelaţie cu numărul de persoane infectate. Scenariul 1 a intrat în vigoare la data primului caz de coronavirus în România. Scenariul 2 a intrat în vigoare când a fost depăşit numărul de 25 de persoane infectate. Scenariul 3 intră în vigoare în momentul depăşirii a 100 de cazuri de infecţie. Scenariul 4 intră în vigoare dacă vor fi depăşite 2.000 de cazuri de infecţie în România.

Medicul Adrian Bădescu, directorul Clinicilor Medici’s din Timişoara, explică măsurile acestui scenariu la nivelul unităţilor medicale.

„Este important să ştim că, la intrarea în aplicare a acestui scenariu, se va începe un triaj la nivelul fiecărei unităţi medicale, făcând un triaj al cazurilor de suspecţi de infecţie respiratorie faţă de ceilalţi bolnavi. De asemenea, în spitale se vor prelua cu prioritate cazurile de epidemie şi vor fi amânate toate cazurile care nu sunt urgenţe medicale. Spitalele de boli infecţioase nu vor mai trata decât cazuri de coronavirus, ceilalţi bolnavi fiind transferaţi către alte spitale şi centre medicale”, a declarat medicul Adrian Bădescu.

Trebuie să ne pregătim pentru eventualitatea scenariului 4

În acest moment, pe lângă faptul că avem obligaţia să aplicăm toate măsurile impuse de scenariul 3, este necesar să începem să ne pregătim pentru eventualitatea în care ne vom apropia de limita scenariului 4. Ce presupune acesta? Intrarea în carantină strictă a unor zone sau focare, cu limitarea libertăţii de mişcare în public, izolarea la domiciliu şi a persoanelor neinfectate, pentru limitarea răspândirii virusului, interzicerea tuturor adunărilor de persoane, închiderea tuturor unităţilor comerciale non vitale, cu alt specific decât alimentar sau medical.

Pe lângă aceste măsuri obligatorii, trebuie să continuăm să respectăm regulile de bază în pandemia cu acest virus.

„Este necesară spălarea pe mâini cu apă şi săpun, minimum 20 de secunde, evitarea contactului şi a apropierii de persoanele cu infecţii respiratorii, curăţarea frecventă a suprafeţelor cu dezinfectanţi pe bază de clor sau alcool, limitarea atingerii ochilor, nasului sau a gurii cu mâinile neigienizate, acoperirea nasului şi a gurii cu batista când strănutăm, folosirea măştii de protecţie doar dacă suntem bolnavi sau pentru personalul medical care tratează bolnavi, autoizolarea la domiciliu în caz de infecţie respiratorie şi contactarea telefonică a medicului de familie, evitarea administrării de medicamente antivirale şi antibiotice fără prescripţie medicală, apelarea 112 în caz de febră, tuse sau dificultăţi de respiraţie”, a adăugat directorul Clinicilor Medici’s.

publicitate ziar expresb 1000x100

Nu există vaccin împotriva coronavirusului, iar vaccinurile antigripale nu au eficienţă

Este important de ştiut că, în acest moment, nu există un vaccin împotriva acestui coronavirus, iar vaccinurile antigripale obişnuite nu au nicio eficienţă. Nici antibioticele nu sunt de ajutor.

„Antibioticele nu au nicio acţiune asupra coronavirusului, în particular, sau a virusurilor, în general. Ele sunt recomandate de către medici doar dacă apar complicaţii secundare. În niciun caz nu e recomandat ca un pacient să se trateze singur cu antibiotice, fără recomandare de la medic”, afirmă medicul Adrian Bădescu.

Este recomadată alimentaţia sănătoasă, iar vitaminele să nu lipsescă

Scanerele termice depistează persoanele cu febră, nu şi persoanele infectate, fără simptome. În primele 2-14 zile după infecţie, o persoană este infectată, însă poate să nu dezvolte simptome de boală de boală cum ar fi febră, tuse şi aşa mai departe. Doar după 2-14 zile apar şi simptomele de boală.

„Nu există niciun medicament eficient împotriva coronavirusului. Însă tratamentul simptomatic, cu antitermice, vitamine etc poate fi recomandat de către medic, pentru o protejare suplimentară a pacientului şi ajutarea organismului să se vindece de boală. Este extrem de important să avem o alimentaţie echilibrată, inclusiv cu vitamine, pentru a ajuta corpul să aibă o imunitate mai bună. Usturoiul, ceapa sau prazul conţin un antibiotic natural, alicina, însă nu există o dovadă de acţiune eficientă a acestora împotriva virusurilor”, a precizat medicul Adrian Bădescu, directorul Clinicilor Medici’s.

Persoanele de toate vârstele pot fi afectate de coronavirus şi pot face boala. Însă persoanele în vârstă sau cu diverse afecţiuni, astm, diabet, boli cardiace, leucemie etc, sunt mult mai vulnerabile şi au nevoie de un plus de protecţie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/