Sunt ultimele zile de înscrieri la Timotion. Peste 3.000 de alergători, așteptați la finish în acest an

Cel mai mare eveniment caritabil de alergare din vestul țării este pe ultima sută de metri cu înscrierile la ediția din acest an, care se va desfășura în 28-29 mai. Doritorii de mișcare și fapte bune au la dispoziție mai multe curse de alergare, o cursă de pedalare, chiar o campanie de donare de sânge prin care pot participa la Timotion și pot susține o cauză în folosul comunității. Cei mai inimoși participanți pot deveni, de asemenea, campioni pentru proiectul lor de suflet și pot strânge la rândul lor fonduri pentru susținerea acestuia.

Înscrierile se realizează online, iar detaliile pot fi consultate aici. Ultima zi de confirmare a înscrierii este 16 mai. Lista celor 15 proiecte pe care le poți susține anul acesta este disponibilă aici.

La Timotion vor fi anul acesta 4 curse necronometrate care susțin mișcarea în ritmul tău, cu voie bună și fapte bune:

  • Cursa Hamilton Ne mișcăm separat, facem bine împreună” (28 mai) – adresată oricărui doritor de mișcare, o cursă la liber în alergare, pe trotinete, role sau în scaun rulant, unde fiecare participant își stabilește punctul de plecare, dar trebuie să ajungă la Poarta de Finish.
  • Cursa Continental Micii Campioni Timotion” (28 mai) – se adresează echipelor curajoase de copii care pe lângă alergare vor strânge și fonduri pentru proiectul ales. Se pot înscrie maxim 20 de echipe de copii, cu vârsta cuprinsă între 7-11 ani
  • Cursa Decathlon „Pedalăm la Timotion” (29 mai) – adresată oricărui doritor de pedalare, o cursă la liber, fără traseu prestabilit, la care participanții sunt așteptați în mai multe parcuri din Timișoara. La această cursă bicicliștii sunt invitați la provocări și experiențe de bune practici pregătite de Pedallez Timișoara.
  • Cursa Flex „Timotion everywhere” (23 – 29 mai) – adresată oricărui alergător din orice colț al lumii, care dorește să se implice în proiectele comunității și aleargă minim 1 km.

Cei antrenați pot lua startul la 3 curse cronometrate, astfel:

  • Crosul Visma de 5 km – 28 mai
  • Crosul Akwel de 10.5 km – 29 mai
  • Semimaratonul Flexik de 21 km – 29 mai

Le cea de-a opta ediție Timotion, organizatorii, Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura, pregătesc o serie de surprize și animații pe traseele de alergare sau pedalare, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. În Parcul Central din Timișoara, pe durata celor două zile de eveniment, vor avea loc ateliere și vor fi amplasate standuri de prezentare a celor 15 proiecte care se bucură de susținerea comunității la această ediție Timotion. Organizatorii anunță un weekend plin de voie bună, muzică și mișcare, pentru cei peste 3.000 de alergători așteptați la finish în acest an.

Prin campania „Punem sângele în mișcare”, cei care pot și doresc sunt îndemnați să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara și se pot înscrie gratuit la Timotion. Partenerul acestei campanii, Profi România, va dona între 70 și 120 lei proiectului ales de către fiecare donator din lista celor 15 proiecte selectate pentru a fi sprijinite de către comunitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/