Sunt terminate, dar nu sunt gata! Blocurile ANL, pregătite de inaugurări electorale

Construcția celor două blocuri ANL, cu 60 de apartamente, de pe strada Țesători, este finalizată, Agenția Națională pentru Locuințe având programată recepția finală. Asta nu înseamnă că sunt și locuibile!

Chiar dacă acestea vor intra în patrimoniul municipalității, locuințele nu vor putea fi date lugojenilor care așteaptă un spațiu locativ, din cauză că administrația lugojeană nu a reușit să finalizeze partea sa de investiție. Aceasta a implicat realizarea drumului de acces, racordul la apă și canalizare, respectiv electricitate, investiție cuprinsă în bugetul local și aprobată în ședință de consiliu local și despre care primarul Francisc Boldea a fixat ca termen finalul anului trecut.

Viceprimarul Cristian Galescu a precizat că mai e de lucru la drumul de acces, introducerea rețelei de apă și canalizare. „Din câte știu, la finalul anului a fost licitația pentru aceste lucrări, urmând ca ele să fie atribuite. Asta nu împiedică recepția lor, pentru că ele practic sunt gata. Curentul a fost tras, la fel și gazul. Din discuțiile pe care le-am avut personal cu directorul ANL, urmează să facă recepția, probabil la finalul acestei luni și apoi să le preluăm noi.”, a declarat Galescu.

Lucrările care mai sunt de executat se vor întinde cel mai probabil până la finalul lunii martie, ceea ce ar însemna că apartamentele vor fi alocate noilor proprietari în prag de campanie electorală pentru alegerile locale. Lângă cele două blocuri aflate în construcție, ANL a mai aprobat construcția unui alt imobil, cu 30 de apartamente, destinat medicilor și profesorilor. Lucrările ar trebui să înceapă în acest an.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/