Schiţa de buget este gata! Lugojul va avea aproape 200 de milioane de cheltuială

Municipalitatea lugojeană a creionat bugetul pe anul în curs, autorităţile estimând că bugetul Lugojului va fi de aproximativ 200 de milioane de lei în 2020.

„Există anumite estimări, însă nu am stabilit cu exactitate care va fi bugetul pentru că nu avem datele de la Bucureşti privind sumele pe care o să le primim. Veniturile proprii vor fi la nivelul anului 2019, asta însemnând circa 50 de milioane de lei. Există şi un excedent bugetar, care va fi de aproape 80 de milioane de lei.”, a declarat primarul Francisc Boldea.

Parte importantă a veniturilor proprii, taxele şi impozitele locale pentru 2020 se vor încasa de luni, 13 ianuarie. Impozitele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport se plătesc anual, în două rate egale. Pentru anul 2020 primul termen de plată este 31 martie, iar al doilea termen este 30 septembrie inclusiv.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Pentru plata cu anticipaţie a impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport datorate pe întregul an de către contribuabili, până la 31 martie 2020, se acordă o bonificaţie de 10%. Taxa pentru clădirile şi terenurile proprietate publică sau privată a statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în folosinţă sau administrare, se plăteşte lunar, până în 25 a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului respectiv.

Programul casieriei Serviciului de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Lugoj este următorul: luni, marți, joi, vineri, între 8.30 şi 16.30, iar miercuri între 8.30 şi 18.30. Impozitele și taxele se pot plăti și on-line la adresa: www.ghiseul.ro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/