La nivel local, administrația județeană se laudă că a făcut toate demersurile pentru a ridica spitalul modular lângă Staționarul I. S-a discutat deja despre eliberarea terenului, despre cât timp va rămâne în picioare, câți pacienți poate găzdui, însă nu se știe încă dacă vor veni și banii pentru a-l ridica!
Mult-trâmbițatul spital modular de la Reșița, de care ne vom putea folosi ani buni de acum înainte, nu are încă finanțarea necesară! O recunoaște chiar Romeo Dunca, cel care speră să afle dacă vin bani de undeva sau nu în următoarele două luni! „Cred că în 60 de zile vom ști. Realizarea lui este rapidă, în 4 luni de zile îl facem. Suntem cu mânecile suflecate să plecăm în două direcții”, spune președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Pentru că spitalul modular nu mai este atât de sigur cum părea odată, Dunca spune că, dacă nu va primi banii necesari, atunci va continua reabilitarea Staționarului I. Singura problemă va rămâne tot la capitolul finanțare. Conform președintelui forului județean, trebuie scoși din piatră seacă 16 milioane de lei, suma neeligibilă din cadrul proiectului. „Dacă nu ne iasă finanțarea cu spitalul modular, atunci mergem pe reabilitarea Staționarului I și atunci să găsim cei 16 milioane de lei neeligibili”.
Romeo Dunca rămâne totuși optimist și nu se gândește la ce e mai rău. Ba mai mult, continuă demersurile pentru pregătirea terenului, chiar dacă nu are încă certitudinea că proiectul poate fi demarat. „Nu ne gândim că nu vom semna contractul. Am făcut somațiile către cei care dețin spălătoria care ne încurcă acolo și nu li s-a mai prelungit contractul. Suntem gata cu hârtiile privind demolarea acelei săli de sport care practic nu există ca și clădire decât fizic, nu este intabulată. Am schimbat complet proiectul inițial care era mai înghesuit”.
Utilitatea unui spital modular nu poate fi pusă în discuție, mai ales pe timp de pandemie. Există însă destui care nu văd cu ochi buni renunțarea la cele trei proiecte câștigate prin care staționarele actualului spital județean ar fi reabilitate, chiar dacă, după cum spune Romeo Dunca, penalizarea pentru abandonarea acelor proiecte ar costa Consiliul Județean doar 800.000 de lei.
„Facem un spital care este o construcție mobilă, dar nu este un spital de containere. Este o construcție care va putea să deservească județul timp de 20 de ani. Și va rămâne funcțional și după ce spitalul nou va fi ridicat. Va rămâne ca parte de infecțioase. Dacă se va aproba finanțarea pentru spitalul modular, în a doua secundă vom renunța la toate cele 3 reabilitări termice ale celor trei staționare unde cheltuielile neeligibile sunt de 35 de milioane de lei, pe care oricum nu puteam să le suportăm. Vom lega UPU, printr-o cheltuială a noastră de Staționarul I, ca să poată funcționa până în momentul realizării Spitalului Județean, probabil câteva sute de mii de lei sau un milion de lei. Trebuie să dăm înapoi niște bani, dar sumele sunt mici. Sunt vreo 800.000 de lei versus 35 de milioane”.