Asociația Dogs Center, în colaborare cu Primăria Reșița, organizează târgul de adopții pentru câini și pisici! Evenimentul va avea loc în weekend.
Peste 30 de căței și pisici așteaptă să își găsească o familie iubitoare. Salvate de pe stradă, unde sufereau fie de foamete, fie trăiau cu frica de a nu fi lovite cu pietre sau călcate de mașină, animalele și-au găsit adăpost la asociația cunoscută în rândul iubitorilor de animale din Reșița și Caraș-Severin. Totuși, adăpostul nu este o casă așa cum merită sufletele în patru lăbuțe, motiv pentru care Dogs Center Reșița organizează un târg de adopții în weekend. În 24-25 iulie, între orele 11.00 și 17.00, cei care își doresc un nou membru al familiei pot să viziteze Parcul Tricolorului, lângă Monumentul Eroilor. „Peste 30 de căței și pisicuțe vă așteaptă să îi adoptați, în plus vor fi și alte surprize ce le veți descoperi la fața locului! Animalele sunt vaccinate, deparazitate, microcipate conform legii. Ne veți găsi lângă Statuie la bulevard. În caz de vreme nefavorabilă, târgul se va muta în Foișorul din parc lângă Carrefour, așa cum a fost ținut și în alți ani.”, transmit organizatorii.
Cei care nu își permit să adopte un animal, dar vor să ajute pot contacta asociația pe pagina sa de Facebook. „Avem nevoie de voluntari care doresc să ajute aceste suflete cu hrană, curățenie, să socializeze cu aceste suflete părăsite, să organizăm programe școlare, evenimente caritabile pentru a schimba mentalitatea copiilor despre dreptul animalelor și oameni care doresc să ajute cu un colț de cameră animalele bolnave sau puii sugari. Mulți căței așteaptă în adăpost ani de zile pentru a fi adoptați și mulți nu se mai pot obișnui într-un apartament, când au stat ani de zile într-un țarc. Vă invităm să veniți o dată măcar la aceste suflete, să vedeți ce înseamnă a salva, a îngriji, vă veți încărca cu o energie pozitivă, veți uita de problemele zilnice și veți simți cum aceste suflete vă pot aduce doar bucurie și satisfacție în tot acest timp petrecut alături de ei, doar pe noi ne au pentru a le asigura necesarul zilnic.”, a scris Asociația Dogs Center.