Subprefectul de Timiș Elena Popa, internată la spital din cauza coronavirusului. Care este starea ei?

Elena Popa a fost internată, duminică noapte, la Clinica de Recuperare Cardiovasculară din Timișoara, după ce mai multe zile s-a aflat în carantină fiind contact direct al soțului, confirmat cu Covid-19 înainte de Crăciun. 

Soțul Elenei Popa este în izolare după ce a fost confirmat cu Covid-19 încă din 22 decembrie. Subprefectul a stat în carantină de atunci, deși primul test a fost negativ. Ulterior a făcut febră, a avut amețeli și spune că a avut stări de vomă.

„Acum mă simt puțin mai bine. Azi noapte am venit la spital. Am avut febră 38,6, amețeli, stări de vomă. Fără miros, fără gust.”, a declarat subprefectul Elena Popa.

În luna noiembrie și subprefectul Mircea Băcală a fost diagnosticat cu coronavirus. Băcală nu a fost internat în spital.

CITEȘTE ȘI: Subprefectul Mircea Băcală, confirmat cu coronavirus. Cum se simte? 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/