Subcarpați și Vița de Vie, printre numele anunțate la Flight Festival, evenimentul din Timișoara care îmbină muzica, arta și tehnologia

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Se pregătește cea de-a treia ediție a Flight Festival, care va avea loc la sfârșitul acestei veri, la Timișoara. Printre cei care vor urca pe scena evenimentului care îmbină muzica, arta și tehnologia se numără Subcarpați și Vița de Vie.

Cea de-a treia ediție a Flight Festival se va desfășura pe parcursul a 13 zile, în zece locații din Timișoara, în perioada 20 august-1 septembrie. Organizatorii evenimentului care acoperă un program centrat pe muzică, artă și tehnologie au anunțat primele nume de artiști care vor urca pe scena festivalului.

publicitate online in ziar Express de Banat

Astfel, în weekendul 27-29 august, cei care vor ajunge la Aerodromul Cioca vor avea parte de concerte susținute de Subcarpați, Vița de Vie, Golan, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast, Cred Că Sunt Extraterestru & Yardie Flo (Basska), Om la Lună, Melting Dice și K-LU. În perioada următoare vor fi dezvăluite și numele celorlalți artiști, inclusiv internaționali, care vor concerta la Flight Festival.

Iubitorii de teatru se vor putea bucura de spectacole ale unor instituții și academii de teatru reprezentative, centrate pe etniile care sunt parte din multiculturalitatea prin care Timișoara s-a remarcat atât pe plan național, cât și la nivel internațional. Pentru cinefili, festivalul de film din cadrul Flight Festival va aduce proiecții în aer liber ale unor pelicule celebre, în locații idilice (pe malurile Begăi, pe malul unui lac sau într-un parc central). La această ediție, și tehnologia va surprinde participanții la festival printr-o conferință cu speakeri avangardiști, în cadrul seriei Tech Talks, prin soluții inovatoare, generate în cadrul Flight Hackathon pentru provocările create de găzduirea Capitalei Culturale Europene la Timișoara, dar și prin interacțiunile cu diverse tehnologii inovative care ne vor impacta pe fiecare dintre noi, în perioada imediat următoare (Tech World).”, au informat organizatorii festivalului.

Printre locațiile în care vor fi organizate acțiuni în cadrul Flight Festival, pe lângă Aerodromul Cioca, se numără Bastionul Theresia, Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul, D’arc pe mal, Piața Sf. Gheorghe, Iulius Town, dar și câteva localități periurbane din cadrul zonei metropolitane.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

După o ediție anterioară cu multe provocări, dar implementată cu succes în plină pandemie, anul acesta suntem convinși că va fi mult mai bine. În domeniul muzical pregătim patru scene, care să acopere toate gusturile muzicale și avem în program multe experiențe inedite, de care tuturor ne era dor și pe care le vom dezvălui în viitorul apropiat – de la activități pentru familii și copii (ateliere creative, lansări de zmeie, zboruri cu avionul), până la interacțiunea cu tehnologiile viitorului, proiecții de film și spectacole de teatru cu actori consacrați, experiențe culinare, distractive și locuri de relaxare. În plus, o noutate a ediției cu numărul 3 este că ne propunem să fim un festival eco friendly și pregătim pentru public o serie de activități sustenabile. Flight Festival va fi, cu siguranță, locul unde să îți dorești să evadezi din cotidian și să te întâlnești cu cei dragi într-o atmosferă de festival, în condiții de siguranță.”, a declarat Andreea Petrica, PR Flight Festival.

Mai multe informații despre Flight Festival 2021 se pot găsi pe pagina de Facebook. Bilete sunt deja puse în vânzare la un preț early bird, atât în rețeaua Entertix, cât și în rețeaua iabilet.ro.

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/