Subcarpați și Fără Zahăr deschid noul an de la Universitatea de Vest din Timișoara

sucarpati

Universitatea de Vest din Timișoara își deschide porțile începutului de an, cu un festival de muzică outdoor, la care este invitată întreaga comunitate.

Universitatea de Vest din Timișoara informează că în seara de luni, 27 septembrie, va fi organizat un festival de muzică, sub genericul „Occupy the University!”. Evenimentul are loc cu ocazia deschiderii noului an universitar.

Și în acest an ne vom bucura, vom cânta și vom celebra începutul unui nou an universitar în aceeași formulă specifică, prin Festivalul UNIVIBES, alături de unele dintre cele mai bune trupe românești, pe două scene distincte organizate outdoor, la sediul central UVT. Este un festival deschis întregii comunități, pentru că UVT este parte a spiritului și energiei Timișoarei”, a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Potrivit reprezentanților instituției, pe Electric Stage, în parcarea din fața sediului central UVT, aflat pe B-dul Vasile Pârvan, nr. 4, vor urca, începând cu ora 19.00, Subcarpați, Toulouse Lautrec și The Skywalkers, iar pe Backyard Stage, în curtea din spatele sediului central UVT, lângă terenul de baschet, vor concerta, începând cu ora 18.00, Fără Zahăr, Monokrom, Lia Burg și Dalla.

Intrarea este gratuită și se face pe bază de rezervare, prin intermediul unui formular online disponibil AICI!

Pentru început, formularul de înscriere este disponibil doar studenților UVT, urmând ca la finalul săptămânii, în limita locurilor disponibile, să fie deschis și pentru publicul larg. Orice rezervare este valabilă doar până la ora 19.15. Accesul în incinta spațiului de desfășurare a evenimentelor se va face doar în baza brățării de acces primită la punctele de intrare”, a informat Universitatea de Vest din Timișoara.

Accesul la eveniment va fi permis doar persoanelor vaccinate,  în baza Certificatului verde digital și a cărții de identitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/