Studiu: Timișoara are nevoie de două școli noi

img 9573

Un studiu în cadrul căruia a fost analizată infrastructura școlară din Timișoara a scos la iveală faptul că orașul ar avea nevoie de două noi unități de învățământ.

Primăria Timișoara a plătit Centrul Interdisciplinar pentru Știința Datelor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj să realizeze un studiu despre “Unitățile de învățământ din Timișoara – Distribuția teritorială a elevilor și a școlilor în Zona Metropolitană Timișoara”. Rezultatele acestuia au fost prezentate în cadrul unei dezbateri privind infrastructura școlară din Timișoara, care a avut loc joi la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”.

Printre altele, studiul a scos la iveală faptul că unele școli din Timișoara sunt foarte aglomerate, fiind nevoie de noi unități de învățământ.

Studiul oferă o perspectivă reală asupra situației infrastructurii școlare din Timișoara, prognoze demografice, ne permite să analizăm nevoile existente într-un mod structurat, bazat pe date, nu pe păreri. Există școli supraaglomerate și școli unde clasele sunt subdimensionate sau specializările pe care le oferă nu mai corespund cerințelor sociale și economice actuale. În același timp, Timișoara nu deservește doar nevoile educative copiilor din municipiu, ci pe ale întregii zone metropolitane. Este clar că va dura până când zona periurbană va reuși să absoarbă numărul mare de copii ale căror familii s-au mutat acolo. Este clar că avem nevoie de școli noi, nu doar în Timișoara, ci și în localitățile limitrofe. Studiul este un punct de plecare pentru dialogul pe care dorim să îl continuăm la nivel de comunitate, cu toate persoanele interesate, pentru a corela politicile publice de urbanism și mobilitate cu cele educative, la nivel zonal. De asemenea, studiul constituie un argument solid pentru obținerea de finanțări dedicate dezvoltării infrastructurii școlare” a afirmat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

img 9568

Concret, aflăm din studiu că obiectivul Primăriei Timișoara este de a avea elevi care să meargă la școală într-un singur schimb. Mai mult, în orașul de pe Bega ar trebui să se construiască măcar două școli noi.

Dacă ținem seama de geografia orașului și de concentrarea cererii în anumite cartiere, dar și de faptul că sălile de clasă sunt inamovibile între școli, ar fi nevoie de 200 de săli, adică 7 școli (cu o medie de 28 de clase). Ariile care necesită intervenții sunt cele din cartierele care sunt spre marginea orașului, zonele în care a avut loc urbanizarea aferentă ultimelor două cicluri de creștere economică. În prezent, există deja 5 instituții de învățământ liceal care dispun de săli de clasă neocupate cu elevi: Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Liceul Tehnologic „Azur”, Liceul Tehnologic Transporturi Auto și Liceul Tehnologic „Electrotimiș”. În prezent, Liceul Tehnologic Transporturi Auto și Liceul Tehnologic „Electrotimiș” sunt deja implicate în oferirea de programe de învățământ primar și gimnazial, care acoperă aproximativ o treime din numărul total de elevi. Întrucât există suficiente săli de clasă disponibile în aceste unități școlare, se poate lua în considerare reorganizarea lor pentru a oferi spații adecvate pentru nivelele primare și gimnaziale, iar în cele existente să se extindă numărul de clase primare și gimnaziale. Sintetic, pentru a satisface nevoile curente, sunt necesare doar 2 școli noi în Timișoara, una în sud și una în nord”, scrie în studiu.

img 9531

De asemenea, mai aflăm că în comunele metropolitane sunt necesare patru unități de învățământ noi.

Studiul a fost elaborat tocmai pentru a oferi o validare științifică a informațiilor care vor sta la baza viitoarelor decizii de reconfigurare și adaptare a rețelei școlare la situația actuală. De asemenea, studiul oferă proiecții pentru următorii ani, dar și posibile scenarii pentru modul în care poate fi diminuată presiunea existentă la nivelul școlilor din Timișoara, mai ales pe segmentul de vârstă preșcolară, al claselor primare și gimnaziale. Problematica educației depășește granițele administrativ-teritoriale și este necesar un efort comun al tuturor actorilor sociali – de la instituții la investitori pentru o dezvoltare integrată a infrastructurii școlare”, a informat Primăria Timișoara.

img 9540

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/