Studiu de fezabilitate pentru 5.500 de noi locuri de parcare la Reșița

Aleșii locali sunt hotărâți să rezolve criza parcajelor din municipiu. Un studiu de fezabilitate există deja întocmit, dar acesta a fost reactualizat. Ca să poată fi pus în aplicare, administrația locală are nevoie de 40 de milioane de lei.

Consilierii au aprobat la cel mai recent plen reactualizarea studiului de fezabilitate pentru investiţia „Amenajare locuri noi de parcare în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin”, care prevede crearea a 5.500 de noi locuri de parcare verzi în zona centrală, Valea Domanului, Lunca Pomostului, Micro I, Micro II şi Calea Caransebeşului, Micro III şi Calea Timişoarei, respectiv Micro IV, în zona blocurilor.

Actualul studiu de fezabilitate a fost completat cu soluţii moderne precum: montarea de panouri de afişaj electronic, îmbunătăţirea iluminatului public prin montarea de noi stâlpi de iluminat, reabilitarea suprafeţei carosabile din zonele proiectate, amenajarea de noi zone verzi”, spune Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița.

Valoarea investiţiei este de 40 de milioane de lei. În vederea implementării acestui proiect, vor fi întreprinse demersuri pentru obţinerea de finanţare guvernamentală sau europeană, dau asigurări oficialii locali.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/