Studenţii Universităţii „Eftimie Murgu” au spus „prezent” campaniei de donare de sânge

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Tinerii curajoși din cadrul universității reșițene au demonstrat încă o dată că le pasă de comunitate. De data aceasta, studenții au răspuns cu „Da” pentru ca mulți dintre cei aflați în impas să rămână în viață.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a lansat, la finele săptămânii trecute, prin intermediul rețelelor social media, un apel la solidaritate adresat tuturor membrilor comunității care pot dona sânge. Inițiativa a venit în contextul în care situația generată de pericolul răspândirii infectării cu COVID-19 a redus semnificativ numărul persoanelor care se prezintă zilnic la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, în condițiile în care este mare nevoie de sânge, centrele de transfuzie din întreaga țară aflându-se în imposibilitatea de a răspunde cererilor venite, în ultimele săptămâni, din partea spitalelor.

Deplasarea la Centrul de Transfuzie Sanguină Reșița, pentru donare de sânge, este considerată o urgență și trebuie să fie menționată ca atare în declarația pe proprie răspundere utilizată în această perioadă a stării de urgență, în care trebuie să fie precizat și traseul deplasării, respectiv adresa de domiciliu a donatorului și adresa Centrului de Transfuzie Sanguină Reșița (bd. Revoluția din Decembrie nr. 2, Reșița).

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Studenții Universității „Eftimie Murgu” din Reșița au fost în permanență alături de comunitate, prin lansarea și participarea la mai multe campanii, cum sunt și cele de donare de sânge. Astfel, vineri, 27 martie, studenții reuniți în Liga Studenților din UEM au oferit un nou exemplu, răspunzând prezent la apelul lansat, venind în sprijinul semenilor care, pentru a ramâne în viață, au nevoie de sânge!

 

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/