FOTO: Studenții şi-au adunat forțele într-un spectacol caritabil!

În apropierea sărbătorilor de iarnă, studenții reșițeni de la Asistență socială, sprijiniți de voluntarii Ligii Studenților, și-au îndreptat atenția către 50 de elevi din liceele reșițene, aflați într-o situație mai puțin favorabilă.

Spectacolul caritabil Suflet pentru Sufletse află la a 12-a ediție. Al 12-lea an în care studenții nu au rămas indiferenți faţă de semenii lor, făcându-le sărbătorile mai fericite. După ce anul trecut trupa Vunk a urcat pe scena Cinematografului Dacia, la această ediție spectacolul nu s-a lăsat mai prejos, Gabriel Burduja, Andreea Voica și  Corul Tibiscum fiind câţiva dintre invitații ce au urcat pe scena Casei de Cultură din oraș.

Ne bucură faptul că am reușit să organizăm și în acest an acest spectacol de caritate, devenit deja tradiție. Ţinem să le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să organizăm evenimentul, conducerii universității, sponsorilor și tuturor celor care au venit în această seară. Suntem în prag de sărbători și cu siguranță faptele bune venite din partea studenților nu se vor opri aici, a declarat vicepreședintele Ligii,  Mădălin Vladu.

 Studenții de la Asistență Socială au depus luni de eforturi pentru a putea strânge fonduri, alimente sau articole vestimentare pentru elevii nevoiași: „Scopul Asistenței sociale este de a-i ajuta pe cei în nevoie, de aceea cu fondurile strânse și obținute de la diferiți oameni cu suflet mare vom face câteva pachete pentru 50 de elevi și familiile acestora”, a declarat Alexandra Gibea, studentă în anul 1 la Managementul Serviciilor de Asistență Socială.

[slickr-flickr search=”sets” set=” 72157638789545716″]

Nici cei ce au urcat pe scenă nu s-au lăsat mai prejos și au venit cu sufletele deschise la acest eveniment. Participantul la Vocea României, Gabriel Burduja, crede că aceste spectacole de caritate sunt foarte benefice pentru cei aflați într-o stare materială precară „A fost o zi bogată în evenimente astăzi, a fost frumos și este frumos că se organizează așa ceva. Este o zi de marți, o zi care ar fi trecut neobservată de reșițeni, dar iată că au venit în număr destul de mare, pentru a fi alături de cei care nu au posibilități materiale. Oamenii sunt plini de căldură în suflete și, clar, aceste spectacole sunt benefice pentru oraș”, a declarat solistul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/