Studenți din toată țara, la Coronini!

Centrul universitar de vară al Universității „Eftimie Murgu”, din Coronini, găzduiește în această perioadă studenți de la universitățile din întreaga țară, într-o sesiune de comunicare pe baza drepturilor studenților.

Un număr de 40 de studenți din țară participă la proiectul „Sunt student, îmi cunosc drepturile”, ce se desfășoară la Coronini, în cadrul complexului universității reșițene. Obiectivele acțiunii sunt ca studenții să conștientizeze rolul pe care îl au în cadrul universităților în care studiază. „Este un proiect care încurajează studenţii să-şi susţină punctul de vedere în dezbaterile asupra Legii învăţământului nr. 1/2011 şi a regulamentelor universitare privind activitatea lor profesională.”, precizează Alina Bosânceanu, preşedinta Ligii Studenţilor Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Astfel, de astăzi, 23 iulie, până pe 26 iulie, studenții vor participa la diferite activități pe marginea subiectului acțiunii, însă fiecare sesiune de comunicare se va încheia cu câte o excursie pe Clisura Dunării, de la Coronini la Orșova, o croazieră la Cazanele Dunării și alte plimbări în zonă. „Deschiderea oficială a acţiunilor proiectului va fi realizată în prezenţa doamnei rector a Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, care va vorbi despre mediul academic şi participarea activă a studenţilor la viaţa universitară. Proiectul se va finaliza cu o bază de date referitoare la regulamentele universitare din ţară, de unde studenţii se pot informa”, explică profesorul universitar Gheorghe Popovici, prorector pentru relaţia cu studenţii şi parteneriate în cadrul UEMR.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/