ReSoluții din rezoluțiile personale de pandemie! Anul acesta, Street Delivery i-a provocat pe timișoreni să vină cu idei pentru o mai bună conviețuire în timp de criză și mai multă sustenabilitate.
Redarea orașului locuitorilor este esența evenimentelor Street Delivery. Ediția a XIV-a a Street Delivery Timișoara va avea loc în curtea Muzeului Militar, sub forma unui Yard Delivery.
Locația a fost aleasă pentru că permite realizarea diverselor activități creative, de la ateliere și concerte, până la proiecții de film sau expoziții. Astfel, Street Delivery provoacă timișorenii să recupereze spațiul și să găsească soluții sustenabile pentru o conviețuire mai bună în situații de criză.
„De ce? Pentru că, după aproape două luni în izolare, am început să observăm de la geam acele detalii pe care până acum le treceam cu vederea. Pandemia ne-a împins să privim altfel vecinătatea și să redescoperim un peisaj micro pe care suntem nevoiți să-l regândim și să-l reconstruim pentru a face față noii realități. Nu vrem să ne întoarcem la «normalul» sufocant, aglomerat, haotic. Vrem orașe mai atente la nevoile oamenilor, mai apropiate de natură, mai conștiente de felul în care problemele societății sunt conectate. Vrem străzile înapoi pentru interacțiuni față în față, nu bară la bară! Vrem spațiu public real, verde, sănătos, ca să putem înfrunta orice criză, fără să fim nevoiți să ne închidem în case pentru a afla că, în lipsa poluării, se văd stelele!”, transmit organizatorii.
Street Delivery Timișoara va avea loc în perioada 18-20 septembrie, de la ora 19.00. Tote detaliile evenimentului pot fi consultate AICI.