Stop joc la volei! CSM Lugoj a încheiat pe locul 5 primul campionat din România terminat din cauza coronavirusului

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Consiliul Director al Federației Române de Volei a decis încheierea campionatelor Diviziei A1, la masculin și feminin, cu clasamentul final considerat cel de la finalul returului, adică înainte de intrarea în play-off.

„Mă obligă Federația Internațională de Volei să închei campionatele pe 15 mai, pentru ca jucătorii străini să poată să plece. La alte federații poate e altă situație, pot să joace toată vara, au condiții favorabile, dar noi nu avem. Situația de urgență a fost decretată până la mijlocul lui aprilie, după care se mai duce sigur încă o lună cu pregătirile și s-a făcut mai. Iar în 15 mai trebuie să oprim campionatul, deci când să jucăm? Așa că am stabilit să se termine cu clasamentul de la finalul returului. Este cu siguranță cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Pentru că din play-off se disputaseră doar două etape, mai erau opt. Deci campioane sunt Arcada la băieți și Blaj la fete. Și prin decizia asta nu se produce nici o modificare majoră, din analiza pe care am făcut-o noi. Adică primele două echipe au distanță mare și cele de pe locurile 3 sau 4 nu pot să le ajungă, chiar și dacă se continuă play-off-ul. Cine merge în cupele europene se stabilește conform clasamentului, ca și până acum. În sezonul următor avem la fete două locuri de Champions League, două în CEV Cup și unul în Challenge Cup. Iar sezonul următor ar trebui să înceapă la finalul lunii septembrie, dar nu știm încă pentru că depinde de turneele de calificare la Campionatele Europene”, a declarat Gheorghe Vișan, președintele FR Volei.

CSM Lugoj a terminat astfel campionatul 2019 – 2020 pe locul cinci în clasament, cu 31 de puncte, poziție ocupată la finalul sezonului regulat și va evolua, din nou, în Cupele Europene intercluburi, respectiv în CEV Challenge Cup.

untitled design set 970x90 px

„O întrerupere de minimum o lună, urmată de reluarea antrenamentelor și derularea celor opt etape rămase din A1 era imposibil de realizat. Acest campionat nu mai putea fi închis la 15 mai, dar era păcat ca munca sportivilor să se irosească în van. Astfel că acest clasament, realizat la finalul returului, după 20 de etape, oglindește în mare parte activitatea cluburilor din acest an. Din punctul nostru de vedere, oricum șansele ca ierarhia în zona 1-6 erau extrem de mici să se schimbe. E greu să te bucuri în această perioadă de reușită, dar trebuie să acceptăm ideea că din toamnă vom evolua din nou în cupele europene”, a declarat Dan Brudiu, președintele secției de volei a CSM Lugoj.

Campioană a României este Volei Alba Blaj – 57 de puncte, urmată în clasament de CS Dinamo București – 52 de puncte, CSM Târgoviște – 47 de puncte, CS Știința Bacău – 45 de puncte, CSM Lugoj – 31 de puncte și CSU Belor Galați – 26 de puncte. Turneul final al Cupei României a fost anulat.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/