Stoc suplimentar de echipamente de protecţie la spitalul din Moldova Nouă

Dacă în urmă cu câteva luni, personalul medical din întreaga lume își punea toate speranțele în divinitate pentru a nu fi răpus de inamicul invizibil numit COVID-19 din cauza crizei vizavi de echipamentele de protecție, se pare că astăzi majoritatea unităților medicale și-au învățat lecția, spitalele asigurându-și stocuri suplimentare, mai ales în contextul în care măsurile de relaxare ar putea duce la izbucnirea unui nou val al infectărilor cu noul coronavirus.

În ciuda faptului că de la instalarea temutului virus din China pe teritoriul României și până în prezent orașul Moldova Nouă a reușit performanța de a înregistra zero cazuri de infectare, totuși unitatea medicală nu a reprezentat o excepție la capitolul echipamente de protecție la limita necesității, fapt care a determinat nenumărați oameni de bine, agenți economici, instituții publice să întindă o mână de ajutor pentru ca cei din linia întâi să poată lupta cu inamicul invizibil în condiții de siguranță.

Referitor la cum se prezintă actualmente situația vizavi de materialele de protecție necesare, purtătorul de cuvânt al Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, Claudia Andraș, a detaliat:

„Spitalul asigură materiale de protecție pentru personal. Cu ajutorul celor care au donat către spital și către Asociația pentru Spitalul Orășenesc Moldova Nouă am reușit să asigurăm un stoc suplimentar de echipamente de protecție. De asemenea, echipa de robotică al liceului din oraș, LTCDMNrobotics, a confecționat viziere de protecție pentru personalul nostru și le mulțumim pe această cale”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/