„Stima noastră și mândria, Ceaușescu România”. Astăzi se fac 105 ani de la nașterea unuia dintre cei mai contestați și controversați președinți ai României

Plec la a scrie cele ce urmează cu o mărturisire. Dacă înspre finalul deceniului nouă din secolul trecut mi-ar fi oferit cineva ocazia de a-l împușca pe Nicolae Ceaușescu aș fi făcut-o fără nicio ezitare. Încerc acum, după mai bine de trei decenii, să pun într-o aproximativă opoziție fapte și trăiri de atunci și de acum.

După alegerea sa în funcția de președinte al Republicii Socialiste România, în 1965, a grațiat mare parte din deținuții politici. După trei ani a cucerit Occidentul prin condamnarea fermă a invaziei URSS în Cehoslovacia. Au urmat vizite bilaterale cu președinții SUA și s-a numărat printre puținii șefi de stat, dacă nu chiar singurul președinte al blocului estic, plimbat cu caleașca de regina Marii Britanii. A pornit industrializarea forțată a României, a finalizat canalul Dunăre-Marea Neagră, a ridicat zeci de hidrocentrale, a sistematizat cursurile de apă, a dus electricitate în cele mai îndepărtate cotloane ale țării, a construit sute de mii de locuințe, a modernizat zeci de orașe, a făcut intreprinderi de prestigiu, a colaborat cu capitalul Occidental. A implementat un vast program de alfabetizare a populației, învățământ de 12 clase obligatoriu, asistență sanitară gratuită etc.

Fără teama de a greși, Ceaușescu a fost un președinte iubit de popor până înspre finele deceniului opt. După aceea, a adus Infernul peste popor. Cât de îndoctrinat ai fi fost, nu mai puteai să îl iubești. Îngrădirea drastică a libertății de mișcare în Europa și în Lume. Sărăcirea constantă a populației. Criza alimentară. Sistematizarea ce punea la pământ lăcașe de cult, monumente istorice, rădea sate de pe hartă. Morții de pe șantierele megalomaniei sale, gen Casa Poporului etc. Frigul din case, foamea, criza carburanților, tâmpirea propagandistică, toate au transformat poporul într-o masă hămesită ce l-ar fi sfâșiat pe dată.

Firește că și atunci, ca și acum și cred eu că de când Lumea, șerpuiau printre noi vipere ce mușcau din popor și sugeau de la ugerul nomenclaturii. Culmea, unii au supraviețuit și dau acum lecții de capitalism, de libertate. Țin minte că laitmotivul terorizării populației era achitarea datoriei externe. Care cică s-ar fi realizat la începutul lui 1989. Și după aceea de ce oare nu a pogorât bunăstarea peste popor? Începutul acestor rânduri vă va fi indus ideea că Ceaușescu a fost un fel tată al națiunii. Urmarea, că ar fi fost un dictator nemilos. Ce cred eu este că prea multă vreme la putere strică și că o putere scăpată de sub control, cât o da ea impresia că luptă pentru propășirea bunăstării poporului, devine toxică.

• Tweet
• Pin It