Administrație, tramvai și Nafiru

Evenimentul ultimelor zile, era să spun știre, a fost sosirea primului tramvai în Reșița. Dacă aș fi PSS Lucian, i-aș trage o afurisenie administrației locale că nu a invitat un popă la manifestarea ce a primit minunea turcească în municipiu. Și acum se leagă treaba cu descălțatul la intrarea în vehicul. Ca la moschee. Credincioșii musulmani se descalță să nu pângărească locul sfânt. Așa și ai noștri, n-au vrut să spurce aleea cu muezinul. Dar bat câmpii, nu-i așa? Totul a fost despre prostie și slugărnicie. Că o fi cu semilună, că o fi cu cruce, prostia este cu mult peste credință.

Despre tramvaiul reșițean se scriu și se spun multe. Pe de o parte, haterii ar fi în stare să învinovățească actuala administrație și de dispariția unui fir de trandafir de pe bulevard care a dispărut mâncat de utilajele firmei austrice în procesul destul de încet al implementării noului mijloc de transport în municipiu. Să nu mai vorbim de rândunici, vrăbiuțe, albinuțe și alte animăluțe alungate din habitat. Bașca pisicuțele și cățelușii ce nu mai pot face piși și caca la tufa sau pomișorul preferat.

În fine, a sosit primul tramvai. E în fața blocului, cum s-ar spune. Stă până i se dă drumul pe șine. Parcă îmi vine în minte (scuze, Neluțu) că mașina care stă în parcare greu o mai pornești. Dar tramvaiul nu e mașină și nu e pe carburant, e pe curent. Totuși, ceva garnituri de cauciuc o avea și el.

Nu sunt expert și mă opresc aici cu acest subiect, trecând la colegul și prietenul Nafiru. Că a scris, mai ales critic, despre minunata administrație din județ. A mai scris acest oltean de la Gogoșu, întâmplător vecin de uliță cu eternul parlamentar Mocioalcă, și câteva romane. Printre ele, unul ce se cheamă „Boschetarul”. După mine, de pus în ramă. În urmă cu trei zile, Victor a fost premiat pentru munca lui. La nivel național. Invitat și premiat în cadrul galei Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Premiu pentru contribuția la civism și pentru romanul de care am amintit anterior. Nafiru s-a întors, noroc cu Stanciu că l-a descurcat prin Capitală! A venit reșițeanul nostru cu o apreciere la nivel național, de la un eveniment eminamente cultural și civic. Administrația era ocupată cu descălțarea pentru a păși în minaretul pe roți. Lasă, Victor, că boschetarul tău va fi cu siguranță un abonat al triumfului transportului modern din Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/