Stepanescu la Reşiţa, Vela la Caransebeş!

PNL, PSD şi PC, cele trei partide care vor candida împreună la viitoarele alegeri sub sigla USL, şi-au făcut deja calculele cu privire la candidaţii pe care îi vor arunca în luptă pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, pentru locurile de consilieri şi pentru primăriile din cele opt oraşe şi 69 de comune ale judeţului.

Vicepreşedintele PNL Caraş-Severin, Gheorghe Românu, spune că mai sunt doar câteva semne de întrebare legate de numele candidaţilor USL pentru primăriile din judeţ, confirmarea lor urmând să se facă în urma unor sondaje. “Suntem aproape de finalizarea situaţiei cu candidaţii la funcţiile de primari şi consilieri locali. În proporţie de 95 la sută s-au cam definitivat listele pentru cele trei partide, PNL, PSD şi PC. La nivel de PNL, am avea cam 32 de comune din cele 69, şi două oraşe, iar în alte două oraşe vom face sondaje. Nu au fost neînţelegeri mari şi se cade de comun acord să se meargă cam peste tot pe formula USL şi nu separat”, a spus Românu.
Ion Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, a explicat cum stau lucrurile în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului Judeţean, dar mai ales Primăria Reşiţa. “La nivel judeţean, am încheiat negocierea cu PSD-ul, candidatul la Consiliul Judeţean este domnul Ioan Popa, şi pe lista de consilieri judeţeni, în primii 18 pe listă sunt 9 membri PNL-PC şi 9 PSD”, a precizat Vela.

Stepanescu, susţinut de USL
Acesta va candida pentru un nou mandat de primar al Caransebeşului şi este sigur că-l va şi câştiga. “Avem candidat la Anina şi viitor primar, pe domnul Românu. După sondajele de opinie va câştiga USL-ul la Anina. Avem candidat la Caransebeş, care va câştiga primăria, şi avem, se pare, candidat la Oraviţa, domnul Neda. Acolo e un sondaj în curs. La Moldova Noua va candida Matei Lupu, de la PSD, iar la Bocşa, domnul Mirel Pascu. Sunt în discuţie două oraşe, Oţelu Roşu şi Herculane, unde se fac sondaje de opinie”, a mai spus liderul PNL Caraş-Severin. Legat de fotoliul de primar al Reşiţei, Vela a precizat că va susţine candidatura actualului edil-şef, Mihai Stepanescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/