STEPANESCU: „După zeci de ani, Reșița beneficiază de susținere!”

Edilul-șef al orașului a purtat discuții cu vicepremierul Liviu Dragnea, căruia i-a prezentat o listă de investiții de care Reșița are nevoie în anii următori.

Întâlnirea n-a rămas fără concluzii, mai ales că proiectele de dezvoltare locală primesc atenția cuvenită de la centru, spun membrii social-democrați. „Reșița va putea atrage peste 30 milioane de euro în următorii 4 ani, iar orașul va arăta altfel. De altfel, în Caraș-Severin am derulat programe ample de investiții pentru că e un județ cu mare potențial de dezvoltare, mai ales pe plan turistic”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea, prezent la Reșița.

În ce privește lista prezentată de primar, printre obiectivele care vor primi atenție atât din partea administrației locale, cât și de la centru se numără Complexul de Sport și Sănătate din cartierul Govândari, unde mai este nevoie de construirea unei anexe, Bazinul 7 Noiembrie, care se află într-o stare avansată de degradare, dar și reabilitarea a 24 de străzi din Orașul Vechi. În cadrul acelorași discuții a fost analizată și problema torenților, care au inundat în această vară tot orașul. În urma discuțiilor, primarul s-a declarat mulțumit. „Reșița beneficiază după zeci de ani de susținere. În sfârșit!”, a concluzionat acesta.

Ce s-a finanțat?

Printre finanțările consistente pe care Guvernul le-a alocat până acum Reșiței, Mihai Stepanescu a amintit finanțarea proiectelor de alimentare cu apă în cele 4 cartiere mărginașe: Cuptoare, Doman, Moniom și Secu, dar și  pentru substituirea centralelor societății de termoficare, în absența căreia reșițenii au primit bani să își cumpere central termice.

Președintele filialei județene, Ion Mocioalcă, a amintit și celelalte proiecte ample pe care oficialii de la centru le-au derulat în Caraș-Severin, care sunt ample, dar în contul cărora PSD s-a angajat să obțină un rezultat la fel de bun și în turul II al alegerilor prezidențiale. „Și noi încercăm prin rezultatele politice din acest județ să fim la înălțimea investițiilor pe care Ministerul Dezvoltării le-a făcut în județ și, după cum știți, 43 la sută n-a făcut niciodată niciun partid politic din Caraș-Severin și niciun candidat, la niciun rând de alegeri. Eu îmi exprim satisfacția că am fost printre cele două județe care au reușit să câștige în Banat și Ardeal, iar scopul nostru este să scoatem un scor concludent în Caraș-Severin în turul doi, când începem de la 0 la 0”, a spus vicepreședintele regional al PSD la Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/