“Nepotul meu, dacă a făcut ceva, să plătească!”

Articolele publicate de Express de Banat pe tema traficanţilor de droguri din Caransebeş şi Oţelu Roşu au atras şi numeroase comentarii şi opinii din partea cititorilor. Unele dintre acestea au dat naştere la controverse şi schimburi dure de replici.

Daniel Băran, un tânăr din Caransebeş, a ajuns în spatele gratiilor în stare de arest preventiv, fiind acuzat constituire în grup infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic de etnobotanice şi droguri de risc. Unele dintre comentariile postate pe www.expressdebanat.ro îi vizează însă şi pe alţi membri ai familiei Băran. “Tatăl şi unchiul lui Daniel Florin Băran ameninţă şi se jură cu blestem că vor bate şi schingiui un schilod, fost vecin de-al lor din copilărie, care nu le-a făcut niciodată niciun rău, iar vecinul ameninţat, de 20 de ani nu a mai ieşit afară din casă de frica acestor criminali extrem de periculoşi ce se laudă că nu le e frică de nimeni, că-l pedepsesc, deoarece sunt protejaţi de procurori. Aceştia, deşi au comis infracţiuni mult mai mari decât fiul şi nepotul lor, nu au făcut nicio zi de puşcărie, ba încă Marius Băran a fost angajat ca poliţist local cu ajutorul mitei date de mama sa!”, semnează un anume Ştefănescu.
Stelian Marius Băran, unchiul tânărului judecat pentru trafic de droguri, ne-a contactat telefonic pentru a dezminţi cele afirmate în comentariul relatat mai sus şi postat la unul din articolele ce fac referire la cazul traficanţilor de droguri. Bărbatul s-a arătat foarte supărat pe cele afirmate la adresa sa. “Eu lucrez în Poliţia Locală din 2006. S-au făcut anumite verificări când am fost nagajat, nu am dat mită niciodată. Referitor la nepotul meu, dacă a făcut ceva, dacă se va dovedi că e vinovat, nu are decât să plătească. Nici eu, nici fratele meu nu suntem criminali, nu facem parte din grupuri infracţionale. Avem rugămintea de a fi lăsaţi în pace. Nepotul meu nu are probleme din cauza mea, eu nu am nicio legătură cu drogurile, nici măcar nu m-am drogat vreodată”, a ţinut să precizeze Stelian Marius Băran.
Nepotul acestuia, Daniel Băran, şi alţi şase inculpaţi sunt judecaţi în stare de arest preventiv la Tribunalul Caraş-Severin după ce, în urma descinderilor ofiţerilor de la Crimă Organizată, în locuinţele lor au fost descoperite droguri.

gif card de energie dacus 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/