Statul Barbă Palmă Cot

Un mafiot italian a fost prins în România. Să precizăm că e vorba de un ditamai mafiotul, numărul doi într-o mafie din Italia. Evident, n-am scăpat ocazia să-l întreb: Domnule mafiot, la valoarea dumneavoastră, ce dracu cauţi în România? Eram într-un schimb de experienţă. Mafiile din România dau clase mafiilor noastre din Italia şi m-am gândit să vin aici şi să urmez nişte cursuri la seral. Domnule reporter, spune-mi, te rog, după ce termin cursurile astea trebe să dau bacalaureatul? C-am auzit că se pică pe capete la bacalaureatul ăsta. Şi fără patalama nu mă crede nicio mafie de la noi. Ce să-i zic? L-am încurajat, i-am spus să se pună cu burta pe carte şi să se înhăiteze cu un specialist în domeniu, unul care umblă în tricou albăstrit prin ungurimea românească. Dar ce caută albăstritul prin ungurime? Întâi, după cum declară personal, să-i felicite pe bozgori că au ascultat ordinul său şi al şefilor de la Budapesta de a nu vota la referendum. Apoi, pentru a-l căuta pe judecătorul ungur de la Curtea Constituţională şi a-l invita la un papricaş până vor cădea sub masă, că e nasol dacă judele ungur mişcă în front. Atâta i-a mai rămas suspendatului de rezolvat, că în rest planul merge strună. PDL-ul, rămas într-o singură voce, a lui Cezar Preda, despre care Băsescu spunea că e prostul satului din moment ce nu a câştigat nici măcar un scrutin în viaţa lui, exact prostul satului declară aţos că USL-ul dezbină populaţia şi-i îndeamnă pe români la violenţă socială. Că doar ţăranii îi anchetează pe procurori, le dau cu Biblia în cap şi îi fugăresc pe uliţe. Normal să sară baschetbalista în apărarea slugilor ei. Consiliul Suprem al Magistraturii, altă unealtă căreia i s-au spălat creierii, şi aici, şi aici!, vă aduceţi aminte de reclama la detergent, se declară stat în statul nostru unitar şi indivizibil, deci, avem, după cum urmează: Parchetul General cu DNA cu tot e un stat, Curtea Constituţională, alt stat, CSM-ul, ditamai statul în stat, regele Cioabă aşijderea, iar Poporul? Poporul e Statul Barbă Palmă Cot. În rest, nu mai am decât o mică ambiţie: să ajung şofer (nu la RATA ), ci la Hidroelectrica. Aţi aflat deja pentru ce. Dar să încheiem apolitic. Pe surse, aflăm că Băsescu mai avea în maghiarime o sarcină. Să traseze noile graniţe ale României, aşa cum au promis nişte oficiali de la Budapesta. Oare ce-o mai fi cu plângerea aia penală pentru TRĂDARE DE ŢARĂ?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/