Stațiunea Muntele Mic îmbrăcată în haina de iarnă. Ce spun administratorii de la Montis Hotel&Spa

montis hotel&spa (2) (2)

Iarna și-a făcut simțită prezența la Muntele Mic, mult mai devreme decât se așteptau toți cei pasionați de această minunată destinație montană. Cu zâmbetul pe buze, administratorii de la Montis Hotel&Spa spun că sunt obișnuiți ca zăpadă să apară încă din luna noiembrie, iar mai apoi să dispară pentru câteva săptămâni.

Fulgii s-au coborât ca o poveste albă și surprinzătoare, îmbrăcând stațiunea într-un peisaj de vis și iarna nu îi mai surprinde deloc pe cei care petrec tot anul la Muntele Mic.

Peisaj de vis

Spectacolul a început duminică dimineața, când toată lumea din renumita stațiune, din vestul țării, s-a trezit cu zăpada la geam. Întreg masivul montan a a fost învăluit într-o manta de zăpadă, iar stratul gros s-a format până târziu în noapte, și asta pentru că a nins abundent pe tot parcursul zilei. Imaginile surprinse în acest weekend au oferit turiștilor o privire anticipată asupra farmecului care va însoți următoarele luni. Peisajul de vis, aerul curat, pârtia acoperită de zăpadă și terasa de la Montis îmbrăcată în hainele iernii.

montis hotel&spa (3)

Cazare de excepție la Montis Hotel&Spa****

Montis, cotat cu patru stele, este printre cele mai apreciate hoteluri de pe Muntele Mic. Oaza de relaxare și rafinament oferă turiștilor facilități precum: piscină cu apă încălzită, saună uscată și salină. Camerele, decorate modern și confortabil, reflectă atenția la detalii, iar acestea îmbină notele de lux cu atmosfera primitoare a unei căbănuțe. În plus, hotelul deține și un restaurant, pentru ca oaspeții să se bucure de preparate alese, fine dining, dar și tradiționale românești.

Pentru o sesiune de poze destinate conturilor de socializare, dar și pentru a savura un vin sau un ceai cald, administratorii sfătuiesc oaspeții să profite de terasă, aceasta având o priveliște uluitoare către stațiune și pădurea de brazi.

montis hotel&spa (4)

Stiri si publicitate ziar expresb 1000x100 Stiri si publicitate Timisoara si Resita pizzeria Dimitrios 1000x100

Spiritul sărbătorilor la Muntele Mic

La Montis Hotel&Spa****, atmosfera sărbătorilor este demnă de un basm. Cu o listă de surprize pregătite pentru oaspeți, cei de la Montis îl vor avea ca oaspete și pe Moș Crăciun, iar colindătorii vor fi așteptați cu brațele deschise pe terasă.

„Pentru Crăciun am pregătit mai multe surprize pentru oaspeții noștri. Moș Crăciun va fi și el prezent în seara magică, iar colindătorii îi vom primii pe terasa noastră care oferă o priveliște uimitoare spre stațiune. De asemenea, meniul este gândit cu atenție, oferind turiștilor opțiunea de a comanda a la carte, inclusiv un cozonac delicios, din partea casei. Pentru Revelion, propunem un festin fine dining: mousse de ciuperci cu trufe, ton cu wasabi, pate de foie gras cu dulceață de gutui, tort festiv și o selecție de băuturi fine. Totodată, vom avea DJ și muzică live, atmosfera fiind animată de trupa Maryliss&CoverUp. Desigur, pentru iubitorii de sporturi extreme, dacă vremea va permite, pe timpul zilei aceștia se pot bucura de activități precum ski, Heliski, plimbare cu șenilata sau cu sania”, a adăugat Camelia Mihăilescu, manager al Montis Hotel&Spa****.

montis hotel&spa (1) (3)

Experiența promite să fie unică și memorabilă, iar administratorii îndeamnă turiștii să-și rezerve locurile în avans, deoarece camerele sunt solicitate rapid. Pentru rezervări și pentru a fi la curent cu ultimele noutăți, urmăriți Montis Hotel&Spa pe rețelele de socializare: Facebook, Instagram, Website.

 

untitled design set 970x90 px Stiri si publicitate Timisoara Resita
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/