Stația de epurare de la Jupa – un „cal troian” făcut cadou de Primăria Caransebeș societății Aquacaraș

Societatea Aquacaraș nu se face singura vinovată de dezastrul care se scurge constant în râul Timiș de ani de zile. Sunt amenzi tardive pentru o presupusă poluare ce nu mai avea loc la momentul constatării, spun reprezentanții societății.

Pe locuitorii Caransebeșului nu-i interesează faptul că acest „cal troian” făcut cadou de către Primăria Caransebeș, de fapt „aruncat peste gard”, a fost acceptat cu obiecții și condiționări, de fostele conduceri ale S.C. Aquacaraș S.A.
Oare din august 2011 și până acum s-a jucat ping-pong cu stația de epurare de la Jupa? Se întreabă reprezentanții Aquacaraș:

Este cert. Opinia publică nu este impresionată de faptul că, mult blamata societate Aquacaraș, de-a lungul timpului, a întreprins demersuri pentru punerea în folosință a stației. Nu! Clar, interesul este canalizat pe demersul ca împreună cu Primăria Caransebeș, să reușim să aducem apele uzate din Jupa, pe făgașul normal, prin modulul de epurare. Apele uzate provenite din Jupa sunt transportate cu vidanja în Stația de Epurare Caransebeș. Nicio picătură de apă menajeră nu ajunge în Timiș neepurată. E limpede că această soluție este una de avarie. Poate este relevant pentru opinia publică faptul că această modalitate de a transborda apa uzată, a fost adoptată înainte de a fi constatată o presupusă poluare, de către organele de resort. În momentul constatării poluării, pe incriminata conductă nu mai curgea de o bună perioadă de timp nicio picătură de apă.”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Aquacaraș, Aurel Ciurel.

În continuare, reprezentanții societății susțin că stația de spurare a fost predată ca nefuncțională, la acel moment fiind vorba de „incompetență, delăsare, neimplicare și poate chiar interese”.

Aurel Ciurel a mai spus că toată amenda de 70.000 de lei încasată este mai mare decât profitul încasat de pe exploatarea rețelelor de apă și de canal în toți acești 9 ani de la Jupa. Se speră că acest conflict  se va rezolva amiabil, în caz contrar Instanța de Judecată este singura care poate lămuri situația.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

CITEȘTE ȘI:

Societatea Aquacaraş, sancţionată pentru bomba ecologică de pe râul Timiş

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/