Ziua Marinei a coincis cu celebrarea Zilelor Orașului Moldova Nouă (15-17 august). În acest sens, locuitorii orașului au putut admira, înaintea începerii programului artistic, regata oferită de polițiștii de frontieră pe Dunăre – un adevărat spectacol nautic.
Prima din cele trei zile dedicate orașului dunărean, 15 august, a fost învăluită, așa cum se cuvine într-o zonă populată de români, dar și de sârbi, de folclor. Cei care au dat startul manifestațiilor artistice au fost copiii de la Tommyland. Juniorii asociației de dansuri, dar și cei mai mărișori au încântat publicul spectator cu mișcări care mai de care mai ingenioase, într-ale muzicii populare și moderne.
Scena de la Dunăre s-a transformat deodată într-un adevărat podium, pe care ansamblurile de dansuri (din Măcești, Moldova Veche, Ansamblul „Înfrățirea” al Casei de Cultură Moldova Nouă și trupa „Perla Dunării” a Casei de Cultură Moldova Nouă) și-au putut etala atât îndeletnicirile artistice, dar, mai cu seamă, porturile populare în fața mulțimii curioase și exaltate de emoție.
Punctul culminant al serii a fost marcat de apariția pe scenă a lui Petrică Pavlovici și a formației sale împreună cu solista Florentina Sima, care i-a invitat pe toți cei prezenți la dans, în frunte cu primarul orașului, Adrian Torma.
Spre final, Olivera Petcov a fost un fel de Cupidon între public și muzică, iar asta pentru că, în timp ce solista interpreta diverse cântece românești, sârbești și străine, buzele mulțimii păreau să o acompanieze, aparte de formația de pe scenă.
Spectacolul de Zilele Orașului Moldova Nouă continuă și în această seară. Peste câteva ore, pe faleza Dunării vă veți întâlni cu: Ansamblul „Bârzava” Reșița, Florin Ionaș „Generalul” și formația, Claudia Ionaș, Diana Selagea, Daniel Ilie, dar și cu oaspeții din Serbia: Intermezzo și Jelena Brocic.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157698648706701″]