În urmă cu doar câteva momente, aleșii locali au dat startul ședinței din această lună. Toți consilierii sunt prezenți la plen, deși Claudiu Dolot și Codruța Hamat au ajuns cu doar câteva momente întârziere. Până acum, în plen s-au aprobat zece proiecte de hotărâre.
Cel mai important subiect discutat până în acest moment la ședința de consiliu local din această lună este cel referitor la plata online a taxelor și a impozitelor. Aleșii au ajuns și ei la concluzia că pot profita de evoluția tehnicii, ușurându-le munca reșițenilor, care periodic trebuie să stea la coadă la ghișeele Primăriei, ca să își onoreze contribuția pe care o au de plătit la bugetul local. Potrivit proiectului de hotărâre, comisionul pentru plățile online va fi de 2% din valoarea tranzacției, însă nu mai mare de 30 de lei. Toți consilierii și-au dat acordul pentru votarea proiectului de hotărâre.