Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie a început miercuri la Timişoara, însă cei 50 de medici din proiectul-pilot au vaccinat, în primele 3 zile, doar 10 pacienţi.
Ţinta de 100.000 de vaccinări pe zi e încă departe. O demonstrează situaţia de la Timişoara: 50 de medici au vaccinat, în trei zile, doar 10 pacienţi. Coordonatorul proiectului spune că dozele nu au ajuns la timp, potrivit Mediafax.
„Miercuri au primit 10 medici, joi au primit încă 19 medici, vineri au primit restul de 20 de medici. Pentru că maşina de la DSP nu putea să transporte mai mult de 10 cutii”, spune Mihai Iacob, medic de familie.
Câţi medici, atâtea explicaţii. Elisabeta Spătaru spune că nu a avut timp să se organizeze, aşa că abia săptămâna aceasta va începe administrarea serului.
„Trebuie să înţelegeţi că aceste cabinete nu sunt centre de vaccinare. Sunt cabinete medicale, care au şi bolnavi programaţi. Eu aveam deja programate consultaţiile. Nu sunt bolnavii cronic, ci sunt gravidele, sunt vaccinurile la copii pe care le fac în cabinet. Nu pot să amestec lucrurile. Partea de vaccinare noi trebuie să o facem în afara orelor de cabinet cu bolnavii şi în funcţie de disponibilitatea pacienţilor”, explică Elisabeta Spătaru, medic de familie.
Adevăratul motiv e altul, spune Adina Popescu. Pacienţii sunt sceptici când vine vorba despre vaccinul folosit de medicii de familie. Ea are încredere în serul AstraZeneca şi spune că această campanie negativă din jurul vaccinului este nefondată.
„Vedeţi ce ştiri apar întruna vizavi de efectele secundare, care sunt oricum foarte mici faţă de numărul mare care s-a făcut de vaccin AstraZeneca. Dar totuşi, oamenii asta aud, asta văd, asta citesc şi sunt speriaţi. Şi lumea nu doreşte”, spune medicul de familie Adina Popescu.