Start Bacalaureat! Peste 5.000 de liceeni din Banat susțin examenul maturității

simularea la bac in timis

A început Bacalaureatul! Astăzi, peste 5.000 de elevi din Timiș și Caraș-Severin susțin proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Pentru sesiunea iunie-iulie, 4.148 de absolvenți de liceu din Timiș s-au înscris la examenul maturității. Dintre aceștia, 4.061 provin din învățământul de zi, 45 de la seral și 42 de la frecvență redusă.

În Caraș-Severin, 1.854 de elevi s-au înscris pentru susținerea Bacalaureatului. Dintre aceștia, 1.486 au participat la testarea de astăzi, diferența fiind reprezentată de seriile anterioare.

Prima proba constă în examinarea orală a competențelor lingvistice în limbă română sau limba maternă, iar subiectele conțin texte care tratează stilurile funcționale și permit rezolvarea lor în aproximativ 10-15 minute. La această primă evaluare, elevii nu primesc note sau calificativ, ci le sunt stabilite niveluri de compentență: experimentat, avansat și mediu.

Liceenii vor fi evaluați și în privința competențelor digitale, în zilele de 7, 10 și 11 iunie. Ultima proba orală, pentru verificarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, se va desfășura în perioada 12-13 iunie.

Regulile prevăd ca fiecare dintre probe să fie monitorizată audio-video. Elevilor nu le este permis accesul în sălile de examen cu mijloace electronice sau alte materiale care pot fi utilizate în rezolvarea subiectelor. În caz contrar, candidatul va fi eliminat.

La nivel național, 135.655 de absolvenți de liceu (116.037 din promoția curentă și 19.618 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susține examenul național de Bacalaureat 2019 în prima sesiune, începută astăzi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/