De 50 de ani, salvatorii montani din zona Caransebeș salvează vieți. O activitate impresionantă, cu oameni modești

1000x100 Cuib de vise 1000x100

50 de ani de activitate sărbătorită de Salvamont la Caransebeș, una dintre cele mai vechi din țară, alcătuită cel mai adesea din voluntari, iubitori ai muntelui. Evenimentul a fost marcat la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, la care au luat parte foști salvamontiști, care au ieșit la pensie, dar și salvatori montani, colaboratori din județele Hunedoara și Alba.

Cu această ocazie au fost acordate diplome de onoare pentru întreaga activitate și plachete cu însemnele Salvamont la 50 de ani de muncă neîntreruptă.

„A treia Formație Salvamont care s-a înființat în România este cea din Caransebeș. Am dorit să-i avem aproape pe toți care au făcut parte din această formație și care mai sunt în viață, invitați din Alba, Hunedoara și oficialități locale și județene. Am pregătit o proiecție cu imagini din istoria Salvamont Caransebeș, cu oameni care au ajutat la salvarea de vieți omenești, de la evenimentele care s-au desfășurat și pe care noi le-am organizat de-a lungul anilor, pentru a marca acest moment deosebit de important pentru noi ca serviciu de salvare”, ne-a declarat șeful Salvamont Caraș-Severin, Ioan Nistor, membru de 20 de ani în Salvamont.

La acțiune au participat 50 de salvamontiști care au depănat amintiri, au râs, au glumit, au avut emoții, trăiri de la momente care nu se uită o viață, precum reușita unei acțiuni de salvare.

STPT job 1000x200


„Amintiri plăcute în cei peste 30 de ani de activitate, noi, care suntem mai în vârstă și neplăcute atunci când trebuie să cauți pe cineva poate zile, luni ca să-i găsești și în același timp să duci informații deloc bune la familie. Îmi aduc aminte de cel mai grav eveniment, pentru noi a fost când meteorologul de pe Țarcu și soția au fost înghițiți de o avalanșă în urmă cu câțiva ani și ne-au trebuit aproape 6 luni până să-i găsim”, ne-a precizat Horațiu (Horia) Cocie, din cadrul Salvamont Caransebeș.

Acum, pe timpul verii, în afară de permanența asigurată de Salvamont pe Muntele Mic, Țarcu, salvatorii din Caransebeș ajută și pe zona Băile Herculane, cu o activitate mai intensă.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/