Stargazing în satul copilăriei singurului cosmonaut român. Dumitru Prunariu donează județului un teren la Groși

univers

Consiliul Județean Timiș va realiza un observator astronomic la Groși, lângă casa în care a copilărit singurul cosmonaut român. Demersul are loc după ce Dumitru Prunariu a donat administrației județene un teren lângă casa bunicilor, special pentru ridicarea acestui centru educațional.

Donația către Consiliul Județean Timiș constă în peste 1.600 metri pătrați de teren, lângă casa în care a copilărit cosmonautul Dumitru Prunariu. Administrația județeană se obligă să ridice aici un centru educațional care să includă un muzeu și/sau un observator astronomic fie un planetariu.

„La Groși, discuțiile sunt mai vechi. Acum s-a făcut primul pas și cel mai important. Urmează să obținem, la sfârșitul lunii, în plen, o bucată de teren din proprietatea domnului Prunariu, singurul cosmonaut român. Dânsul a dorit să cedeze o jumătate din casa bunicilor lui. El a copilărit acolo și îl leagă foarte multe sentimente frumoase. Acolo se poate face un punct de observare astronomică pentru că este un sat izolat, un sat între dealuri acoperite de păduri și nu este poluare în jur, nici atmosferică, nici de la orașele din jur. Ca să poți observa cerul, ne explica domnul Prunariu, este foarte important să fii departe și de tot ce înseamnă iluminatul stradal, farurile de la mașini. Dorința domnului Prunariu e de a fi dedicat tinerilor pentru a descoperi astronomia. Sunt și acum tabere la Groși care se fac, tabere de copii, deci vor fi tabere făcute de școli, de asociații. Ideea e să avem facilități acolo. ”, a declarat pentru expressdebanat.ro Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

Dumitru Prunariu și-a petrecut o bună parte din copilărie la Groși, comuna Margina, acolo unde locuiau bunicii lui. Despre relația cu acest spațiu a vorbit anul trecut, când a revenit în sat, într-un moment în care a marcat 40 de ani de la zborul său în spațiu.

„Aici este un sat mult mai liniștit, unde se poate trăi în liniște și pace și unde atunci când te uiți pe cer parcă te cufunzi în el, spre deosebire de București, unde luminile orașului te perturbă mult, zgomotul orașului te trezește la realitate. Aici poți să visezi mult mai mult la cer și la cosmos decât o faci în altă parte. Aici când se face noapte este noapte adâncă și cerul se vede foarte strălucitor, stelele se văd extraordinar. Aici poți să visezi mult mai pătruns de cer și de stele.”, spunea Dumitru Prunariu.

Deocamdată, CJT nu a stabilit sursa de finanțare pentru realizarea observatorului astronomic. Proiectul care stă la baza demarării centrului va fi supus votului consilierilor județeni la finalul lunii.
Foto: Constantin Duma
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/