Stâlp buclucaș la Timișoara, tăiat pentru ca tramvaiul să poată circula din nou pe Cetății

tramvai pe b dul cetatii din timisoara

Începând de duminică, tramvaiele ar urma să circule din nou pe B-dul Cetății din Timișoara. Cu câteva zile înainte, muncitorii au tăiat un stâlp pe care altfel garniturile riscau să-l atingă.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a anunțat la un post de televiziune local reluarea circulației tramvaielor. Astfel, începând de duminică, tramvaiele de pe linia 4 vor circula din nou pe B-dul Cetății. Această arteră importantă a beneficiat de un amplu proiect de modernizare.

De duminică, tramvaiul pe Cetății va începe să circule. Toate mijloacele de transport în comun de câteva săptămâni au GPS-uri noi. La două secunde avem actualizată poziția lor în trafic și, undeva, luna viitoare, vom avea o aplicație nouă în Timișoara prin care vom putea vedea exact, nu doar în cât timp ajunge vehiculul, ci și exact unde este el pe traseu în fiecare moment”, a declarat Ruben Lațcău.

Dar cu câteva zile înainte de marele eveniment, muncitorii au revenit din nou pe B-dul Cetății. Mai precis, pe timpul nopții, s-a intervenit în vederea tăierii unui stâlp din intersecția Cetății cu Torontalului. Totul cu scopul ca tramvaiele să nu-l lovească.

Întreaga scenă a fost filmată de un timișorean, iar ulterior postată pe Facebook.

Noaptea ca hoții! Cu toții așteptam cu nerăbdare “Marea deschidere” de duminică!! Dar, ce sa vezi … Dorel de Timișoara lovește din nou! După ce au mutat liniile de tramvai pentru o “greșeală de execuție” și după ce “totul era perfect”; au realizat că de fapt problema este stâlpul. Felicitări pentru profesionalismul de care dați dovadă! Cum e Ruben Lațcău?? Trece tramvaiul cu plug?”, a scris timișoreanul, pe Facebook.

Vă amintim faptul că, în luna noiembrie a anului trecut, Primăria Timișoara a solicitat constructorului care reabilitează B-dul Cetății să remedieze mai multe deficiențe. Mai precis, în timpul unor teste, un tramvai a atins un stâlp median. Așadar, s-a decis ca șinele de tramvai să fie mutate, dar se pare că intervenția nu a fost cu succes.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/